Live

Rusia vrea să fie mediator în Afganistan. Lavrov: Ne opunem aducerii de refugiați afgani în Asia Centrală

Data publicării:
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Rusia dorește să își asume rolul de mediator în rezolvarea crizei din Afganistan, alături de China, Statele Unite și Pakistan, a declarat marţi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, potrivit Reuters.

„Rămânem dedicaţi sarcinii de a stabili pacea şi stabilitatea pe teritoriul Afganistanului, astfel încât acesta să nu reprezinte o ameninţare pentru regiune", a spus Lavrov în timpul unei vizite în Ungaria, scrie Agerpres.

El a adăugat că Rusia se opune ideii de a le permite refugiaţilor afgani să intre în Asia Centrală, fosta regiune sovietică care se întinde între Rusia şi Afganistan, sau ca SUA să aibă trupe în această zonă.

„În cazul în care credeţi că orice ţară din Asia Centrală sau din altă parte este interesată să devină o ţintă pentru ca americanii să-şi poată îndeplini iniţiativele, mă îndoiesc că cineva are nevoie de asta", a afirmat şeful diplomaţiei ruse.

Rusia menţine legături strânse cu fostele republici sovietice din Asia Centrală şi consideră regiunea ca parte a sferei sale de interes, notează Reuters.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kremlinul neagă informațiile potrivit cărora soția lui Assad ar fi cerut divorțul. De ce Asma nu se poate întoarce la Londra

MAE rus: „Autoritățile române ar trebui să retragă acuzațiile cu privire la așa-zisa ingerință a Rusiei în alegerile prezidențiale”

Rusia își sporește influența internațională jucând cartea nucleară. Și, nu, nu este vorba de bomba nucleară

Reacția Chișinăului după ce spionajul rus a acuzat-o pe Maia Sandu că pregătește cucerirea Transnistriei

Partenerii noștri