Live

Rusia susține că a dezvoltat un vaccin anti-Covid cu eficiență de 100%

Data publicării:
Vaccinul rusesc Sputnik-V a fost lansat în august 2020. Foto: Profimedia Images

Mai multe institute din Rusia au anunțat că au început proiecte pentru dezvoltarea unor alte vaccinuri împotriva coronavirusului și că noile seruri s-ar afla în diferite faze de testare. Rușii susțin chiar că unul dintre aceste vaccinuri ar fi „eficient în proporție de 100%”. 

Rusia a fost prima țară care a autorizat un vaccin anti-Covid, Sputnik V. Acesta a primit autorizația la sfârșitul verii, însă cercetătorii occidentali s-au arătat sceptici cu privire la eficiența și siguranța serului produs în Rusia. După lansarea lui Sputnik V, dezvoltat de centrul Gamaleya de la Moscova, rușii au anunțat că cel mai avansat dintre noile proiecte este cel al vaccinului „EpiVacCorona”. Cercetătorii ruși de la Agenția sanitară rusă spun că pe baza testelor preliminare, vaccinul ar fi „100% eficient” împotriva Covid-19, conform Reuters, citat de Agerpres.

Datele, bazate pe testele clinice din faza I şi II, au fost date publicităţii cu puţin timp înainte de demararea unei celei de-a III-a faze de testare, care în mod normal implică participarea a mii de voluntari umani şi un grup placebo pentru comparaţie.

„Eficienţa vaccinului este compusă din eficienţa sa imunologică şi eficienţa sa de prevenţie”, arată Agenția sanitară rusă. „Conform rezultatelor primelor două faze ale testelor clinice, eficienţa imunologică a vaccinului EpiVacCorona este de 100%”. Primele două faze de testare s-au concentrat asupra siguranţei, reactogenităţii şi imunogenităţii vaccinului candidat. Aceste faze au fost desfăşurate pe un grup de 100 de voluntari cu vârsta între 18 şi 60 de ani.

Rusia a început testarea pe scară largă a vaccinului EpiVacCorona, care este dezvoltat de Institutul Vector din Novosibirsk, în luna noiembrie. EpiVacCorona va putea fi folosit pentru imunizarea în masă a populaţiei începând din luna martie, dacă faza a treia de testare se va încheia cu concluzii pozitive, conform vicepremierului Tatiana Golikova, citată de agenţia Interfax.

Un alt vaccin împotriva noului coronavirus, unul cu administrare intranazală (sub forma unor picături), ce este dezvoltat de Institutul Smorodinţev pentru cercetări ale afecţiunilor gripale din Sankt Petersburg, şi-a demonstrat eficienţa şi siguranţa în testele preclinice, conform declaraţiilor oferite luni de un reprezentant al institutului pentru agenţia rusă TASS.

„Institutul de cercetare asupra gripei Smorodinţev, aparţinând Ministerului rus al Sănătăţii, continuă testele preclinice ale vaccinului său împotriva coronavirusului. Până în prezent, am obţinut rezultate pozitive în ceea ce priveşte siguranţa  şi eficienţa sa imunogenică. Testele desfăşurate vizează eficienţa vaccinului împotriva noului coronavirus pe diferite modele animale”, a declarat purtătorul de cuvânt. Conform reprezentanţilor institutului, mai notează TASS, este vorba despre un vaccin anticoronavirus bazat pe virusul gripal. Un virus gripal atenuat este folosit ca vector pentru a introduce în organism proteine ale coronavirusului şi pentru a declanşa un răspuns imunitar. Vaccinul va fi aplicat sub forma de picături nazale sau spray nazal. Testele preclinice se vor încheia în mai 2021.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri