Rusia promovează politicienii care se opun sprijinului occidental pentru Ucraina, înaintea alegerilor din SUA
Rusia va promova pe rețelele sociale politicieni care se opun sprijinului occidental pentru Ucraina, înaintea alegerilor din SUA, potrivit unui raport publicat joi de Meta, compania-mamă a Facebook.
De când Rusia a invadat Ucraina, în urmă cu mai bine de doi ani, Moscova a bombardat rețelele sociale cu eforturi mascate de a submina sprijinul Occidentului pentru Kiev. De asemenea, a promovat discursurile unor parlamentari, din Franța până în Canada, care susțin că zecile de miliarde de dolari furnizați Ucrainei ar fi fost mai bine cheltuiți în țările lor, relatează Politico.
Înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie din SUA, unde candidatul republican la vicepreședinție JD Vance și alți parlamentari republicani de top au contestat în mod deschis sprijinul financiar al Washingtonului pentru Ucraina, operațiunile de influență legate de Rusia ar putea încerca să se folosească de aceste mesaje, arată raportul.
Meta a precizat, însă, că nu există legături directe între astfel de politicieni americani și actori rușii care încearcă să se folosească de aceste declarații pentru a provoca mai multă divizare înainte de votul din noiembrie.
„Ar trebui să ne așteptăm la încercări ale Rusiei de a ținti dezbaterile legate de alegeri, în special atunci când se referă la sprijinul pentru Ucraina”, a spus David Agranovich, director de politici de securitate la Meta.
„Tendința se referă mai mult la subiect, și anume contracararea sprijinului pentru Ucraina, decât la un partid anume”, a adăugat el.
Kremlinul a devenit din ce în ce mai sofisticat în încercările sale de a manipula publicul occidental cu interferențe digitale în ultimul deceniu, deși efectul asupra modului în care votează oamenii rămâne neclar.
Dacă, în trecut, grupurile din Rusia – legate sau nu oficial de statul rus - încercau să genereze postări pe rețelele sociale pentru a crea dezbinare, acum și-au schimbat tactica pentru a promova mesajele create de politicieni și influenceri din țările vizate.
În timpul Jocurilor Olimpice de la Paris și tulburărilor alimentate de extrema de dreapta în Regatul Unit, de exemplu, conturile de rețele sociale afiliate Rusiei au promovat utilizatori locali ai rețelele sociale locale pentru a susține că democrația occidentală este în declin.
În ultimul său raport, Meta a spus că a eliminat patru operațiuni de influență clandestine din Rusia care vizează utilizatorii rețelelor sociale din Europa, SUA și țări precum Azerbaidjan și Mali. Acestea au inclus 340 de conturi și pagini Facebook și conturi de Instagram care cheltuiseră peste 150.000 de dolari, în total, pentru publicitate pe rețelele sociale.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News