Live

Rusia insistă să participe la ancheta privind sabotarea gazoductelor Nord Stream

Data publicării:
Potrivit organizaţiilor de protecţiei a mediului, Nord Stream 1 şi 2 conţineau circa 350.000 de tone de gaz natural - metan înainte de scurgeri. Foto: Profimedia Images

Rusia a cerut miercuri să participe la ancheta asupra scurgerilor din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, după ce Suedia, care conduce investigaţiile, a blocat accesul în zona acestui presupus sabotaj în Marea Baltică, informează AFP.

Într-adevăr, ar trebui să aibă loc o anchetă, bineînţeles cu participarea Rusiei, a declarat ministrul-adjunct al afacerilor externe Serghei Verşinin, citat de agenţiile de presă TASS şi RIA Novosti.

Vineri, Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) s-a reunit pentru a evoca acest incident care a suscitat indignarea Moscovei, chiar dacă livrările de gaz din Rusia prin aceste gazoducte erau deja suspendate, în toiul tensiunilor legate de războiul din Ucraina.

Potrivit lui Verşinin, în timpul reuniunii ONU opinia împărtăşită era că este vorba de un sabotaj şi că o anchetă este necesară. Însă nu a fost luată nicio decizie cu privire la organizarea unei astfel de anchete internaţionale, şi-a exprimat el regretul.

De asemenea, Verşinin a cerut în mod insistent ca Germania, unde ajung Nord Stream 1 şi 2 dinspre Rusia, să participe la anchetă.

Conform Agerpres, Suedia a demarat investigaţiile, blocând începând de luni accesul la zona unde a avut loc acest presupus sabotaj, pentru a întreprinde o anchetă la locul delictului.

Patru mari scurgeri au avut loc de la începutul săptămânii trecute din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în largul insulei daneze Bornholm. Potrivit autorităţilor de la Stockholm şi Copenhaga, aceste scurgeri au fost provocate de explozii submarine ce echivalau cu sute de kilograme de TNT, care au eliberat mii de tone de metan.

Paza de coastă suedeză a anunţat marţi că barbotările provocate de aceste scurgeri au încetat deasupra gazoductului avariat Nord Stream 1, dar că ele continuă deasupra Nord Stream 2.

Autorii acestui incident rarisim rămân deocamdată necunoscuţi.

Suspectată că s-ar afla în spatele acestor explozii, Rusia a contraatacat, incriminând SUA, care la rândul loc au negat orice responsabilitate.

Scurgerile nu sunt nimic altceva decât un act de terorism internaţional, ale cărui consecinţe pot fi importante pentru populaţia europeană, a declarat miercuri şeful Consiliului de Securitate rus, Nikolai Patruşev. Este evident că SUA sunt beneficiarul, în special economia americană, a afirmat el din Peninsula Crimeea, citat de agenţiile de presă ruse. 

Citește și: UE și NATO spun că scurgerile din gazoductele Nord Stream sunt „acte de sabotaj”

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Nord se pregătește să trimită noi trupe și drone kamikaze în Rusia, susține armata sud-coreeană

VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Partenerii noștri