Live

Rusia îndeamnă Occidentul să deblocheze banii afganilor pentru a evita o criză a migraţiei majoră: "Sute de mii vor fugi în Europa

Data actualizării: Data publicării:
Rusia îndeamnă Occidentul să ridice sancţiunile bancare împotriva Afganistanului, pentru a evita o criză a migraţiei. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a îndemnat Occidentul, joi, să ridice sancţiunile bancare ce vizează Afganistanul de la întoarcerea talibanilor la putere, anticipând că în caz contrar va avea loc o criză a migraţiei majoră, cu sute de mii de afgani ce vor încerca să ajungă în Europa. 

"Să deblocăm banii afganilor. Trebuie făcut totul pentru ca sute de mii de familii afgane să nu fie obligate să-şi părăsească ţara", a afirmat emisarul preşedinţiei ruse pentru Afganistan, Zamir Kabulov, într-un interviu pentru agenţia de presă RIA Novosti, publicat vineri, scrie AFP. Potrivit lui Kabulov, faptul că băncile afgane sunt decuplate de la reţeaua internaţională SWIFT împiedică "inclusiv structurile ONU" să trimită ajutor financiar.

"Occidentului îi este teamă de afluxul migraţiei. Din cauza unor obstacole pe care le-a creat, s-ar putea pomeni într-o situaţie în care sute de mii din cei 23 de milioane, ameninţaţi de foamete, să fugă în Europa iarna aceasta", a afirmat Kabulov.

Uniunea Europeană (UE) a fost destabilizată în 2015 de un aflux de migranţi fără precedent, milioane de sirieni, afgani şi irakieni încercând să fugă de sărăcia şi războiul din ţările lor.

Citește și: 14 milioane de copii afgani, în pragul foametei. 98% din populația Afganistanului nu are suficientă mâncare (Salvați Copiii)

Europa s-a confruntat recent cu un val de migranți

Chiar în această toamnă Europa s-a confruntat cu un val de migranţi ce încercau să ajungă în UE prin Belarus, un aliat al Rusiei acuzat că a orchestrat această criză, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

Talibanii au revenit la putere în Afganistan la mijlocul lui august, în urma retragerii militare haotice a ţărilor occidentale, după 20 de ani de război. În consecinţă, Washingtonul a îngheţat aproape 9,5 miliarde de dolari (8 miliarde de euro) ai Băncii Centrale a Afganistanului.

Economia acestei ţări, care depinde de ajutor internaţional, s-a prăbuşit, cu angajaţi la stat cărora nu le-au fost plătite salariile de luni de zile, iar vistieria statului este incapabilă să achite importurile.

SUA, care nu recunosc guvernul taliban, au introdus totuşi excepţii la sancţiuni, pentru a permite livrarea de ajutor umanitar.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

„Amenințarea unui conflict global este reală”, avertizează premierul polonez, după atacul Rusiei din Ucraina, cu racheta Oreșnik

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Partenerii noștri