Live

Rusia anunță exerciții de tragere cu rachete în Marea Baltică, periculos de aproape de granițele Suediei și Letoniei

Data actualizării: Data publicării:

Ministerul Apărării din Letonia și-a exprimat îngrijorarea față de un anunț neașteptat al Rusiei, care intenționează să efectueze trageri de rachetă în Marea Baltică, între Letonia și Suedia, săptămâna viitoare. „Șeful rus al Centrului de Control al Traficului Aerian a informat Agenția Aviației Civile din Letonia că armata rusă intenționează să testeze rachetele între orele 6 și 18, de pe 4 până pe 6 aprilie, în spațiul aerian al Mării Baltice”, a precizat Ministerul leton al Apărării.

Rusia i-a cerut Letoniei să închidă spațiul aerian pe o înălțime de 18 kilometri, iar tragerile de rachetă vor avea loc la o distanță de doar 40 de kilometri de coasta Letoniei. Un astfel de exercițiu militar fără precedent ar putea perturba zborul avioanelor civile și le-ar putea pune în pericol, a mai avertizat ministerul leton.

De asemenea, oficialii letoni au catalogat acest exercițiu drept „o demonstrație de putere” a Rusiei, cu intenții „provocatoare”.

Exercițiul militar desfășurat de Rusia va avea loc extrem de aproape și de granița Suediei. În Marea Baltică a fost trimis deja crucișătorul Marshal Ustinov. „Rachetele rusești vor fi testate neobișnuit de aproape de Suedia. Traficul aerian de lângă Öland și Bornholm va trebui redirecționat. «Nu am mai văzut nimic de genul ăsta până acum», spune directorul Serviciului de Trafic Aerian Jörgen Andersson, potrivit Radio Sweden, postul public de radio al Suediei.

Președintele Letoniei, Raimonds Vejonis, a avertizat că mișcările militare ale Rusiei „vor înrăutăți situația securității din zonă” și că astfel de acțiuni din partea Rusiei arată de ce sunt justificate exercițiile desfășurate de Letonia și NATO împreună.

Exercițiul militar al Rusiei vine după ce peste 20 de state au anunțat că vor expulza diplomați ruși, ca un răspuns de solidaritate cu Marea Britanie, după otrăvirea fostului spion Sergei Skripal cu o neurotoxină extrem de periculoasă.

În septembrie 2017, Rusia a desfășurat cel mai mare exercițiu militar de la anexarea Crimeei încoace, în care au fost implicați peste 100.000 de soldați. Intitulat Zapad 17 (în traducere Vest 17), exercițiul militar a avut loc aproape de graniţele cu Polonia şi țările baltice. În cadrul manevrelor de exercițiu, militarii ruşi au tras sute de obuze, rachete în ţintele întinse pe zeci de kilometri şi au simulat atacuri cu elicoptere şi tancuri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Fostul comandant al armatei ucrainene: „Europa nu este pregătită pentru un război prelungit cu Rusia”

Partenerii noștri