Live

Rusia a încercat să distrugă un sistem de apărare antiaeriană Patriot din Ucraina cu o rachetă hipersonică

Data publicării:
Sistem de apărare antiaeriană Patriot. Foto: Profimedia Images

Săptămâna trecută, Rusia a încercat să distrugă în Ucraina un sistem de apărare antiaeriană Patriot, de producţie americană, cu o rachetă hipersonică, au declarat doi oficiali americani pentru CNN, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase anterior că sistemele Patriot ar fi „cu siguranţă” o ţintă legitimă pentru forţele ruseşti.

Oficialii americani cred că ruşii au recepţionat semnalele emise de Patriot, ceea ce le-a permis să ţintească sistemul cu ajutorul rachetei hipersonice, cunoscută sub numele de Kinjal sau Killjoy şi despre care Vladimir Putin spunea că este de neoprit.

Sistemul de rachete Patriot are un radar puternic pentru a detecta ţintele care se apropie la distanţă mare, ceea ce îl face o platformă puternică de apărare aeriană capabilă să intercepteze rachete balistice şi nu numai. Dar emisia radarului, necesară pentru a repera ameninţările la distanţă, dă totodată posibilitatea ca inamicul să detecteze bateria Patriot şi să-şi dea seama unde se află. Şi, spre deosebire de unele sisteme de apărare antiaeriană cu rază de acţiune mai scurtă furnizate Ucrainei, care sunt mobile şi mai greu de ţintit, masiva baterie Patriot este un sistem staţionar, ceea ce face posibil ca ruşii să o poată localiza în timp.

Există modalităţi de a camufla aceste semnale într-o anumită măsură, au declarat oficialii cu care a vorbit CNN, dar armata rusă a fost în mod evident capabilă să îşi dea seama de locaţia aproximativă a Patriot-ului, staţionat în afara Kievului.

Cu toate acestea, atacul a eşuat, iar armata ucraineană a interceptat în schimb racheta chiar cu ajutorul sistemului Patriot, au declarat oficialii. A fost prima dată, din câte se ştie, când ucrainenii au utilizat cu succes sistemul avansat de apărare antiaeriană, la doar câteva săptămâni după ce acesta a ajuns în ţară.

Interceptarea a avut loc în noaptea de 4 mai, a declarat Mikola Oleşciuk, comandantul Forţelor Aeriene ucrainene, la sfârşitul săptămânii trecute. Apărătorii aerieni ucraineni au tras mai multe rachete de pe sistemul Patriot, din unghiuri diferite, pentru a intercepta racheta rusă, demonstrând cât de repede au devenit experţi în utilizarea puternicului sistem, a declarat una dintre sursele CNN.

Secretarul de presă al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, a confirmat la începutul acestei săptămâni că ucrainenii au folosit sistemul Patriot pentru a intercepta racheta Kinjal, care poate atinge viteze hipersonice.

Ucraina a primit cel puţin două sisteme Patriot, unul din Statele Unite şi unul din Germania, pentru a-şi îmbunătăţi apărarea antiaeriană, care până acum nu a reuşit să intercepteze rachete ruseşti mai moderne, precum Kinjal.

Când SUA au anunţat pentru prima dată că vor trimite sisteme de rachete Patriot în Ucraina, termenul de livrare era de luni de zile, având în vedere complexitatea sistemului şi necesitatea de a instrui zeci de soldaţi ucraineni cu privire la modul de operare a bateriei, care are multiple componente. Însă ucrainenii erau deja versaţi în utilizarea sistemelor de apărare antiaeriană, ceea ce a permis SUA să comprime programul standard de instruire - de aproximativ un an - în câteva luni.

Verificarea finală a sistemelor Patriot a avut loc la jumătatea lunii aprilie, când instructori americani, germani şi olandezi s-au alăturat membrilor serviciilor ucrainene pentru o ultimă inspecţie a sistemelor înainte ca acestea să fie trimise în Ucraina la scurt timp după aceea.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri