Live

Reuters: Rușii încep să cumpere produse alimentare mai ieftine din cauza inflației

Data publicării:
Imagine cu un bărbat care plimbă un cărucior de bebeluș și se uită la clădirea Universității de Stat din Moscova situată în centrul Moscovei. Foto: Profimedia Images

Cumpărătorii ruși se orientează către produse alimentare mai ieftine, din cauza scăderii veniturilor, a anunțat luni principalul retailer alimentar din țară, X5 Group, în condițiile în care inflația ridicată afectează puterea de cumpărare a rușilor, scrie Reuters.

Deși o rublă mai puternică și o scădere a cererii de consum au ajutat Rusia să țină în frâu inflația, care a urcat la maximele ultimilor 20 de ani în termeni anuali după ce Moscova a invadat Ucraina, prețurile de consum sunt încă ridicate.

Serviciul federal de statistică Rosstat a anunțat săptămâna trecută că prețurile de consum au crescut cu 11,60% până acum în acest an. 

Dar inflația alimentelor în al doilea trimestru din 2022 a fost de 19,5%, a spus retailerul X5 Group, în creștere de la 13,5% în primul trimestru.

Factorii deflaționişti, inclusiv consolidarea rublei și creșterea ofertei de fructe, legume, ouă și zahăr, încetinesc totuși această rată de creștere, a spus retailerul.

Inflația ridicată este de ani de zile principala preocupare a rușilor, deoarece afectează nivelul de trai, lucru care anul acesta va fi agravat de criza economică declanșată de sancțiunile occidentale fără precedent împotriva Rusiei.

Este de așteptat ca Banca Centrală a Federației Ruse să reducă rata cheie de la 9,5% la ședința consiliului de administrație din 22 iulie, după ce Rusia a înregistrat o scădere a prețurilor de consum în iunie.

Datele sunt în contradicție cu mesajul lui Vladimir Putin, care spunea luna trecută  că urmează o perioadă de aur pentru economia Rusiei și că sancțiunile economice pe care le-au impus țările occidentale împotriva Rusiei nu au avut succes.

De asemnea, Institutul pentru Studiul Războiului observa la începutul lunii iulie că regimul de la Kremlin creează condițiile pentru mobilizarea economiei rusești în vederea pregătirii unui război prelungit în Ucraina.

Duma de Stat a Rusiei a adoptat în a treia și ultima lectură o lege introdusă de cabinetul de miniștri la 30 iunie, care va permite guvernului rus să supravegheze și să reglementeze relațiile de muncă în întreprinderile rusești (atât de stat, cât și private).

Această lege a mobilizării economiei permite oficialilor guvernamentali să recheme lucrătorii din concediile personale, să reprogrameze timpul liber fără consimțământul angajaților și să le ceară lucrătorilor să muncească în weekenduri, în zilele de sărbătoare și noaptea. 

Aceste măsuri permit Kremlinului să preia un control mult mai direct asupra majorității aspectelor economiei rusești, inclusiv suspendarea drepturilor și protecțiilor pe care unii lucrători le-ar avea în mod normal, susțin experții ISW.

Citește și: Șefa Băncii Centrale a Rusiei: Economia rusă nu va supraviețui la nesfârșit bazându-se doar pe rezerve financiare

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri