Republicanii se luptă cu un caz „Șoșoacă”. Mitch McConnel: „Minciunile demente şi teoriile conspiraţiei sunt un cancer pentru țară”
Mitch McConnel, liderul minorităţii republicane din Senatul SUA, a numit-o luni "cancer" pe colega sa de partid Marjorie Taylor Greene, pe care democraţii din Camera Reprezentanţilor vor să o excludă din toate comisiile parlamentare, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Greene este o susţinătoare a teoriilor conspiraţiei şi a făcut multe comentarii revoltătoare, observă agenţia. Printre altele, ea a susţinut afirmaţii online că unele incidente cu arme de foc în instituţii de învăţământ americane au fost înscenate, inclusiv masacrele de la şcoala Sandy Hook din Newtown, statul Connecticut (26 de morţi, printre care 20 de copii de 6-7 ani, în 2012) şi de la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, statul Florida (17 morţi şi 17 răniţi în 2018).
Nou aleasă în Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA, din partea statului Georgia, Greene şi-a exprimat de asemenea sprijinul pentru violenţele publice din ultimele zile. Înainte de a candida, ea s-a declarat de acord şi cu executarea unor democraţi, inclusiv a preşedintei Camerei, Nancy Pelosi.
Democrata Debbie Wasserman Schultz a propus o rezoluţie pentru excluderea lui Green din comisiile pentru educaţie şi buget ale Camerei.
Într-o declaraţie de presă, McConnell a apreciat că "minciunile demente şi teoriile conspiraţiei sunt un cancer pentru Partidul Republican şi pentru ţară", iar "cineva care a sugerat că poate niciun avion nu a lovit Pentagonul la 11 septembrie, că acele focuri de armă oribile din şcoli au fost înscenate în prealabil şi că soţii Clinton au prăbuşit avionul lui JFK Jr. nu ştie pe ce lume e".
Greene i-a replicat colegului său de partid de rang mai înalt printr-un mesaj în reţeaua Twitter: "Adevăratul cancer pentru Partidul Republican sunt republicanii slabi, care ştiu doar să piardă elegant".
Deputata îi avertizase mai demult pe democraţi că republicanii i-ar putea elimina din comisiile parlamentare, dacă vor câştiga alegerile din 2022. "Şi vom recâştiga majoritatea, să nu credeţi că nu", a scris ea pe Twitter.
"N-o putem opri să vorbească. Putem însă să îi luăm practic orice putere", a afirmat Wasserman Schultz despre Greene, într-o conferinţă de presă. "Dacă nu poţi recunoaşte adevăruri elementare, că 26 de copii şi adulţi au fost ucişi la şcoala primară Sandy Hook şi alţi 17 măcelăriţi fără milă la liceul Parkland, atunci nu ţi se poate încredinţa politica privind educaţia şi bugetul", a spus reprezentanta statului Florida.
Pentru demersul propus ar fi suficientă o majoritate simplă la votul în Camera Reprezentanţilor, unde democraţii au 221 de locuri, la egalitate cu republicanii, arată Reuters. Agenţia apreciază că că excluderea din comisii ar fi mult mai uşoară decât expulzarea din camera inferioară a Congresului, propusă de congresmanul democrat Jimmy Gomez, măsură pentru care ar fi necesară o majoritate de două treimi.
Luni, Greene a părut să dea înapoi asupra unora din comentariile onlie. Ea a răspuns într-un interviu că atacurile cu arme de foc din şcoli sunt "îngrozitoare". A explicat însă că acestea ar putea să nu aibă loc dacă în şcoală ar exista un "om de bine" înarmat, care să-i apere pe elevi.
Comisia pentru regulament a Camerei Reprezentanţilor a programat pentru miercuri discutarea moţiunii de excludere a lui Greene din comisii. S-ar putea ajunge astfel la un vot în plen săptămâna aceasta. Liderul majorităţii democrate din Cameră, Steny Hoyer, a comentat într-un e-mail trimis Reuters: "Sper şi mă aştept ca republicanii să facă ceea ce este corect şi să o tragă la răspundere pe deputata Greene, iar noi să nu mai trebuiască să luăm în considerare rezoluţia". "Suntem însă pregătiţi pentru asta dacă este necesar", a adăugat el.
Editor : Adriana Duțulescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News