Live

Video Regina Elisabeta a II-a, evocată cu umor de unii parlamentari britanici

Data actualizării: Data publicării:
Parlamentarul Grant Shapps evocă un episod amuzant al întâlnirii sale cu Regina Elisabeta a II-a Foto: captură video

S-au spus povești inedite în Parlamentul Marii Britanii. Conform protocolului, membrii Camerei Comunelor au avut ocazia să spună în plen câteva cuvinte despre întâlnirile pe care le-au avut cu Regina. Cei mai mulți au ales să își exprime condoleanțele în mod formal, dar au fost și parlamentari care au povestit întâmplări amuzante pe care le-au trăit alături de Regina Elisabeta a II-a. Iată două dintre ele:

 

Grant Shapps, membru al Parlamentului: „Am avut oportunitatea să mă întâlnesc și să vorbesc cu Regina cu mai multe ocazii. Dar din nefericire, relația nu a început neapărat favorabil. Am fost invitat la Palatul Buckingham pentru procesul străvechi și complex de a deveni membru al Camerei. Nici o problemă, m-am gândit. Eram al cincilea la rând pentru a deveni consilier. O să îi urmăresc pe colegii mei. Din nefericire, am intrat în acea încăpere uriașă, care era atât de lungă, încât nu puteam vedea ce se întâmplă. (...) Mi-am întins mâna dreaptă, ea și-a întins mâna dreaptă, fără mănușă, și spre surpriza mea, a îndreptat-o spre fața mea. S-a mutat spre buzele mele. Mi-am țuguiat buzele. S-au înțepenit pe mână. Apoi, după ce mi-a părut o veșnicie, ea a încercat să scape și s-a auzit apoi brusc: (sunet onomatopeic) țoc! Mi-am amintit că trebuie să mă ridic. Maiestatea Voastră, am spus. Privind-o drept în ochi, acei ochi strălucitori. Ea a spus: Da?”

Greg Clark, membru al Parlamentului: „Avem o conexiune foarte specială, prin domnul Harry Collins, care a fost bijutierul personal al răposatei regine pentru 22 de ani. El și-a păstrat jobul, cu toate că a căzut lat pe unul dintre câinii Corgi ai Reginei, încercând să urmeze protocolul de a merge cu spatele, la una dintre primele lor ședințe”.

Theresa May, fost premier al Marii Britanii: „Îmi amintesc de un picnic la Balmoral. Am luat niște brânză, am pus-o pe o farfurie și voiam s-o așez pe masă. Dar a căzut pe jos, așa că aveam de luat o decizie, într-o fracțiune de secundă. Am luat brânza, am pus-o pe farfurie și am așezat-o apoi pe masă. Când m-am întors, mi-am dat seama că fiecare mișcare fusese urmărită cu mare atenție de Majestatea sa, Regina. M-am uitat la ea, ea s-a uitat la mine și doar a zâmbit. Iar brânza a rămas pe masă”.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Cauza morții Reginei Elisabeta a II-a a fost dezvăluită de Boris Johnson. Fostul premier știa de un an despre suferința Reginei

Marea Britanie vrea să interzică vânzarea țigărilor către orice persoană născută după 2009

Conservatorii britanici au suferit înfrângeri zdrobitoare și pierd două locuri în Parlament în favoarea laburiștilor

Partenerii noștri