„Regele TikTok” al extremei drepte franceze vânează postul de premier. Cum și-a eclipsat protejatul lui Le Pen propriul mentor
La doar 28 de ani, Jordan Bardella a condus extrema dreaptă franceză spre o victorie zdrobitoare în alegerile europarlamentare și a umilit tabăra lui Emmanuel Macron, scrie CNN. După decizia șocantă a președintelui de a dizolva parlamentul francez și de a convoca alegeri anticipate, Bardella ar putea ajunge următorul premier al Franței, dacă pariul riscant al lui Macron se dovedește a fi unul pierzător.
Jordan Bardella nu are genul de experiență sau priceperea la care alegătorii francezi se așteaptă în mod normal de la cei care îi guvernează, însă are un canal de TikTok care ajunge de multe ori în topul celor mai vizionate.
Președintele partidului de extremă dreapta Adunarea Națională (RN) și-a folosit canalele de pe rețelele sociale pentru a câștiga mai mulți oameni de partea partidului pe care îl reprezintă, în special tineri, ceea ce a ajutat RN să obțină o victorie clară în fața centriștilor lui Macron la alegerile europene.
„Suntem pregătiți să guvernăm”, a declarat Bardella într-un interviu pentru RTL. Ce părere are despre votanții care încă se tem de ascensiunea extremei drepte? „Vremurile s-au schimbat.”
Marine Le Pen l-a ales pe tânărul activist Bardella, pe vremea când nu era o figură cunoscută, pentru a-l transforma într-o armă cu mare potențial și a spus acum că el este „candidatul natural” pentru postul de prim-ministru al Franței, dacă ea va deveni președintele țării.
Planul lui Le Pen s-ar putea să devină realitate mult mai repede decât ar fi sperat, după ce Macron a anunțat alegerile anticipate: dacă RN câștigă cu un avans mare, Bardella ar putea să ajungă la Matignon - biroul premierului francez - după votul din 7 iulie și să conducă afacerile interne ale celei de-a doua economii a zonei Euro.
Bardella și Le Pen formează un duo care alimentează ascensiunea partidului de extremă dreapta în Franța. El reprezintă fața mai blândă, mai ușor de acceptat, a noului RN pe care Le Pen a petrecut mai bine de un deceniu ca să îl clădească - spre deosebire de ea, însă, Bardella are o vârstă care îi permite să nu fie marcat de trecutul rasist și xenofob al partidului.
În plus, Bardella nu este asociat cu istoricul care pătează numele Le Pen, care pentru unii alegători rămâne strâns legat de politicile tatălui lui Marine, Jean-Marie Le Pen. Fondatorul partidului care se chema inițial Frontul Național a fost condamnat pentru instigare la ură după ce a spus despre camerele de gazare folosite de naziști că au fost doar „un detaliu al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial”.
Dar, acum, toxicitatea care era cândva asociată cu Le Pen senior s-a evaporat în viziunea multor votanți, iar Bardella cel cool a jucat un rol important în campania fiicei fondatorului de a normaliza imaginea partidului.
„The J”: Bardella a câștigat voturile tinerilor pe TikTok
Un sondaj de opinie publicat luni de Harris Interactive a arătat că RN ar putea câștiga cel mai mare număr de locuri în camera inferioară a parlamentului, cu mult peste gruparea lui Macron, însă mai puțin decât ar avea nevoie pentru a forma o majoritate, potrivit Financial Times.
Dacă reușesc să câștige 289 de locuri din totalul de 677, Bardella ar putea fi numit prim-ministru, ceea ce l-ar forța pe Macron să intre într-o guvernare în care puterea este împărțită, o situație cunoscută sub denumirea de „coabitare”.
Popularitatea lui Bardella a explodat după ce acesta a devenit „regele TikTok” al politicii franceze. Are 1,5 milioane de urmăritori pe această platformă online folosită în special de adolescenți și tineri.
Cu toate că este sub Macron - cu ai săi 4,5 milioane de urmăritori - liderul extremei drepte a eclipsat alți politicieni de marcă, precum Le Pen și prim-ministrul Gabriel Attal, care are doar 297.000 de urmăritori.
Printre videoclipurile postate de Bardella se numără declarații serioase despre costul ridicat al traiului, dar și discursuri susținute în mediul gălăgios al evenimentelor organizate în timpul campaniei electorale.
Într-o postare recentă, Bardella face poze cu fanii săi tineri care poartă ochelari de soare cu textul „The J” scris pe lentile.
Într-un alt clip dintr-o dezbatere recentă la radioul France Inter, Bardella vorbește calm despre ceea ce el numește valul incontrolabil de imigranți, în timp ce adversarul său, Raphael Glucksmann, încearcă să urle peste el.
„Cei care susțin imigrația în masă... nu sunt tot cei care trebuie să suporte consecințele, pentru că trăiesc în zone privilegiate”, a spus Bardella, făcând referire la Glucksmann, care s-a născut într-o familie de intelectuali renumiți de la Paris.
„Toți fraierii care îl susțin, voi nu înțelegeți că partidul lui de extremă dreapta are idei dictatoriale”, a scris unul dintre comentatori. „Jordan Bardella este singurul candidat care ne poate salva țara”, a scris un altul.
Implicat în partidul lui Le Pen încă de la vârsta de 17 ani
La fiecare sesiune de alegeri, rezultatul obținut de RN s-a îmbunătățit: partidul condus de Bardella în alegerile europene de duminică a câștigat de două ori mai multe voturi decât partidul Renașterea al lui Macron și cu 9% mai mult decât în 2019.
În alegerile prezidențiale, Le Pen a ajuns la 41% din voturi împotriva lui Macron, în 2022, în condițiile în care în confruntarea din 2017 a obținut 34%.
Cu toate că RN este un partid care se opune imigrației, Bardella nu se ferește să amintească de originile italiene ale familiei sale. El vorbește deseori despre copilărie, și de problemele cu care s-a confruntat mama lui, care l-a crescut singură în Saint-Denis, o suburbie săracă și plină de imigranți din nordul Parisului.
Adevărul este puțin diferit: el nu a crescut în sărăcie, întrucât tatăl lui avea o afacere profitabilă și l-a trimis să studieze la o școală privată, potrivit presei franceze.
Spre deosebire de colegii săi politicieni care au absolvit școli prestigioase, precum École Normale Supérieure și Sciences Po, Bardella și-a abandonat studiile în cadrul Universității Sorbona, acolo unde studia geografia.
Bardella a intrat în partidul lui Le Pen la vârsta de 17 ani, fără să lucreze vreodată într-un mediu corporatist, și nu a avut vreo altă profesie.
Bardella este un orator talentat care poate transmite ideile partidului către susținătorii săi, fiind tratat de aceștia ca o vedetă de muzică pop. Mitingurile sale electorale sunt evenimente zgomotoase care atrag mulți tineri cu muzică antrenantă și bere la draft.
Mulțimea îl aclamă strigând „Jordan, Jordan, Jordan” și cerând să facă poze cu el la finalul evenimentului.
Le Pen și Bardella - de la aliați la inamici?
Nici înfrângerile în dezbateri nu par să îi afecteze popularitatea. Analiștii politici au spus că Bardella a pierdut dezbaterea recent televizată împotriva lui Attal, atunci când liderul RN nu a putut oferi prea multe detalii și informații precise despre politicile de imigrație ale partidului său. Totuși, cifrele sale în sondaje au continuat să crească în zilele următoare.
În ultimul timp, Bardella a încercat să se implice în comunitatea de afaceriști, care s-a ferit mult timp de extrema dreaptă, și a făcut progrese cu proprietarii de companii mici.
Se pare că gândirea sa este ceva mai liberală în privința economiei și este mai pro-piața liberă decât Le Pen, care a adoptat o poziție mai populistă pentru a atrage votanții din clasa muncitoare.
Analiștii prezic că Le Pen și Bardella vor ajunge inamici la un moment dat, mai ales în condițiile în care Bardella a devenit mai popular decât mentorul ei. Anturajul lui Macron a încercat să provoace un conflict între cei doi, lăudându-l pe Bardella în presa franceză, care ar putea avea propriile sale ambiții pentru alegerile prezidențiale din 2027.
Până acum, cei doi lideri RN s-au sincronizat perfect. În biroul său, Bardella a agățat un portret mare cu el și Le Pen zâmbind.
Într-un interviu pentru Financial Times din luna decembrie, Bardella a spus că nu există „nicio rivalitate între noi dintr-un motiv foarte simplu: ea singură a creat acest duo”.
„Îi datorez o mare parte din ceea ce sunt eu azi și noi lucrăm împreună foarte bine. Nu le vom oferi altora spectacolul unei rupturi între noi doi. Doar cei care nu ne cunosc cred că am face asta.”
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News