Live

Galerie Foto Rebelii etiopieni au preluat controlul asupra bisericilor cioplite din Lalibela, care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO

Data actualizării: Data publicării:
Bisericile cioplite din Lalibela. Sursa foto: Profimedia Images

Rebelii din provincia etiopiană Tigray au preluat controlul asupra orașului Lalibela, care găzduiește un sit din Patrimoniul Mondial UNESCO, informează BBC.

În Lalibela se află 11 biserici din secolele XII-XIII, sculptate din piatră, sit-ul UNESCO fiind considerat un loc sfânt pentru milioane de creștini ortodocși.

Potrivit oficialilor locali, localnicii au fugit odată ce rebelii s-au apropiat.

Mii de oameni au murit în Etiopia după izbucnirea războiului civil, în noiembrie 2020. Luptele s-au răspândit în afara provinciei Tigray, trecând acum în provinciile vecine Amhara și Afar. Milioane de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.

Atât forțele rebelilor din Tigray, cât și armata etiopiană, sunt acuzate de abuzuri și crime de război. Viceprimarul din Lalibela, Manfredo Tadesse, a declarat pentru BBC că orașul este controlat de rebelii din Tigray. Potrivit acestuia, nu au avut loc lupte, însă localnicii au început să părăsească orașul și există îngrijorări cu privire la siguranța bisericilor istorice. "Este vorba de Patrimoniul Mondial și trebuie să cooperăm pentru a se asigura că această comoară este conservată", a mai spus Mandredo.

Cele 11 biserici din Lalibela au fost sculptate în stânci și datează din secolele XII-XIII. Ele au fost construite ca să servească drept înlocuitor pentru pelerinajele în Țara Sfântă. Bisericile cioplite din Lalibela au intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1978 și sunt îngrijite de preoții ai bisericii ortodoxe Tewahedo din Etiopia.

Departamentul de Stat din SUA a cerut forțelor din Tigray să respecte moștenirea culturală din Lalibela, pe măsură ce Washington-ul devine tot mai îngrijorat de conflict.

Partidul Frontul de Eliberare Populară din Tigray (TPLF) conducea guvernul regional, până când a fost îndepărtat de la putere de forțele federale, în noiembrie 2020. TPLF a fost desemnat organizație teroristă de către guvernul etiopian, însă rebelii susțin că ei reprezintă guvernul legitim a provinciei.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imaginile disperării în Etiopia. 257 de oameni au murit după o alunecare de teren. ONU avertizează că numărul victimelor se poate dubla

Țara în care turiștii „se întorc în timp”. Oficial, calendarul local arată anul 2016

Jackpot: O „eroare de sistem” a permis clienților unei bănci să retragă de la bancomate peste 40 de milioane de dolari în câteva ore

Rețeaua Facebook e acuzată din nou că alimentează conflicte. Algoritmii ar fi contribuit la violențele din Tigray, Etiopia

Partenerii noștri