Live

Reacție dură a Berlinului după ce Elon Musk a spus că susține extrema dreaptă germană: „Jos mâinile de pe democraţia noastră”

Data publicării:
Elon Musk. Foto: Profimedia Images

Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat, vineri, pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele alegeri prevăzute pentru 23 februarie în Germania, după ce recent Musk şi-a exprimat sprijinul pentru partidul de dreapta radicală Alternativa pentru Germania (AfD), transmite DPA, potrivit Agerpres. 

„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”, a declarat Habeck atunci când a fost întrebat de revista Der Spiegel dacă Elon Musk este o ameninţare pentru Germania.

„Combinaţia de bogăţie imensă, control asupra informaţiei şi reţelelor, utilizarea inteligenţei artificiale şi dorinţa de a ignora regulile este un atac frontal asupra democraţiei noastre”, a continuat Robert Habeck.

În schimb, şefa guvernului italian Giorgia Meloni l-a descris pe Elon Musk drept un „bărbat genial”.

„El este un personaj important al timpurilor noastre, un inovator extraordinar ce are întotdeauna viitorul în minte”, a spus Meloni într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera.

Lidera partidului Fratelli d'Italia s-a referit la relaţia cu fondatorul Tesla, spunând: „Suntem categoric doi oameni care au o relaţie foarte bună. El este un bărbat genial, cu care este mereu foarte interesant să colaborezi”.

De la obţinerea victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA, Musk a încercat tot mai mult să influenţeze politica din Europa prin declaraţii difuzate pe diferite canale.

Printre altele, el l-a calificat drept „tiran” pe preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, iar pe cancelarul Olaf Scholz l-a numit „fraier”.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Predicția lui Sam Alman despre agenții AI și automatizarea pe piața muncii. Ce spune șeful OpenAI și despre disputa cu Elon Musk

Emmanuel Macron vorbește despre amestecul Rusiei în alegerile din România, într-un discurs despre noua „dezordine mondială”

Elon Musk spune că Keir Starmer ar trebui să fie în închisoare. Care este scandalul și cum a reacționat premierul britanic

„Nu hrăniţi trollul.” Mesaj dur al cancelarului german Olaf Scholz la adresa lui Elon Musk

Partenerii noștri