Live

Raport ONU: 7 din 10 civili uciși în Gaza în primele șase luni de război sunt femei și copii

Data publicării:
Clădiri distruse în Gaza. Foto: Profimedia Images

Femeile şi copiii au reprezentat aproape 70% din morţii din Fâşia Gaza în perioada noiembrie 2023 - aprilie 2024, afirmă ONU, după o numărătoare parţială a victimelor războiului purtat de Israel împotriva mişcării palestiniene islamiste Hamas, transmite vineri agenția AFP, preluată de Agerpres.

Noul raport al Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului detaliază de asemenea o gamă largă de încălcări ale dreptului internaţional, care în mare parte ar putea echivala cu crime de război, crime împotriva umanităţii şi poate chiar „genocid”.

Oficiul ONU pentru Drepturile Omului a verificat 8.119 din cele peste 34.500 de persoane care ar fi fost ucise în primele şase luni de război, constatând că „aproape 70% erau copii şi femei”.

„Credem că acest lucru este reprezentativ pentru distribuţia numărului total de decese. O proporţie asemănătoare cu cea dată de autorităţile din Gaza”, a declarat pentru AFP Ravina Shamdasani, purtătoare de cuvânt a oficiului.

Numărul şi natura victimelor din Gaza fac obiectul unei dezbateri recurente şi foarte aprinse de la începutul războiului lansat de Israel ca represalii pentru atacul Hamas din 7 octombrie 2023. ONU şi multe ţări consideră că bilanţul zilnic făcut de Ministerul Sănătăţii al Hamas este de încredere. Israelul a contestat acest lucru încă de la începutul conflictului, menţionează AFP.

Potrivit Înaltului Comisariat, proporţia de femei şi copii arată „o încălcare sistematică a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional umanitar, în special distincţia şi proporţionalitatea”. Dintre decesele verificate, 3.588 au fost copii şi 2.036 femei, se precizează în raport.

„Acest nivel fără precedent de morţi şi răniţi civili este o consecinţă directă a nerespectării principiilor fundamentale ale dreptului internaţional umanitar”, a acuzat Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Volker Turk, într-un comunicat. „În mod tragic, aceste încălcări documentate continuă fără încetare, la peste un an de la începutul războiului”, a adăugat acesta.

Potrivit raportului, circa 80% din toate decesele verificate s-au produs în timpul atacurilor asupra unor clădiri rezidenţiale sau a unor spaţii similare, iar aproape 90% dintre oameni au fost ucişi în incidente care au costat viaţa a cinci sau mai multe persoane.

Autorii raportului menţionează că proporţia ridicată de decese verificate în clădiri rezidenţiale ar putea fi parţial explicată prin "metodologia de verificare" a Înaltului Comisariat, care necesită cel puţin trei surse independente.

Israelul a insistat că operaţiunile sale din Gaza vizează luptătorii Hamas, dar raportul publicat vineri subliniază că decesele verificate reflectă în mare măsură componenţa demografică a populaţiei generale din Gaza, mai mult decât cea a militanţilor.

Israelul a promis că va distruge Hamas după atacul din 7 octombrie anul trecut, care a dus la moartea a 1.206 de persoane, majoritatea civili, potrivit unei numărători a AFP bazate pe date oficiale israeliene, inclusiv ostatici ucişi sau morţi în captivitate. Din cele 251 de persoane răpite atunci, 97 au rămas ostatice în Gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de armata israeliană. Ofensiva israeliană lansată ca represalii în Gaza a provocat cel puţin 43.469 de morţi, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, şi un dezastru umanitar.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Compania israeliană El Al a suspendat zborurile între Tel Aviv și Moscova din cauza riscurilor de siguranță aeriană

Atacul Israelului asupra Yemen: trei morți. Șeful OMS, surprins pe aeroportul din Sanaa în timpul bombardamentului

Armata israeliană a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza: risc mai mare pentru civili

Dezvăluirile unor foști agenți Mossad despre dispozitivele explozive care au ajuns la Hezbollah: „Creăm o lume falsă”

Partenerii noștri