Live

Raport oficial către ONU: Scurgerile la gazoductele Nord Stream au fost cauzate de explozii echivalând cu „sute de kilograme” de TNT

Data publicării:
Exploziile de la gazoductele Nord Stream au provocat impresionante efervescenţe ale apelor la suprafaţă, cu diametre de la 200 la 900 de metri. Foto: Profimedia Images

La originea celor patru scurgeri de gaze din conductele Nord Stream din Marea Baltică se află explozii submarine echivalând cu „sute de kilograme” de TNT (trinitrotoluen), a indicat vineri un raport oficial al Suediei şi Danemarcei, transmis Naţiunilor Unite, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Magnitudinea exploziilor a fost măsurată la 2,3 şi, respectiv 2,1 pe scara Richter, adică probabil echivalentul unei încărcături explozive de sute de kilograme”, indică cele două ţări scandinave într-o informare adresată Consiliului de Securitate al ONU, care se reuneşte vineri, la New York, la cererea Rusiei.

„Toate informaţiile disponibile arată că aceste explozii sunt consecinţa unui act deliberat”, apreciază Suedia şi Danemarca într-o scrisoare adresată secretarului general al ONU, fără a indica un eventual responsabil.

Sursa şi autorul exploziilor rămân necunoscute, Washingtonul şi Moscova declinându-şi ambele orice fel de responsabilitate, notează AFP.

Scurgerile au fost descoperite luni în apele internaţionale la est de insula daneză Bornholm. Două se situează în zonele economice exclusive ale Suediei, iar celelalte două în cele ale Danemarcei.

Pe fondul conflictului în Ucraina şi al tensiunilor între Rusia şi ţările occidentale, daunele provocate gazoductelor- instalaţii strategice între Rusia şi Germania - sunt la originea unor impresionante efervescenţe ale apelor la suprafaţă, cu diametre de la 200 la 900 de metri.

Navigaţia în aceste zone, precum şi survolarea lor sunt interzise.

Potrivit documentului danezo-suedez, cele două scurgeri din gazoductul Nord Stream 1 ar trebui să se oprească duminică. Data la care s-ar putea opri scurgerile din Nord Stream 2 rămâne incertă.

Consorţiul Nord Stream AG, care operează gazoductele, a indicat într-un comunicat joi seara că ar putea „începe să evalueze daunele provocate gazoductelor când va primi autorizaţiile oficiale necesare”, adică „atunci când presiunea în gazoducte se va fi stabilizat, iar scurgerea de gaze va fi încetat”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucigașul în masă Anders Breivik vrea eliberare condiționată. Procurorii se opun: „Nimeni în Norvegia nu a comis acte atât de grave”

Ce spune Kremlinul despre acuzațiile că Rusia ar avea legătură cu tăierea cablurilor submarine din Marea Baltică

SUA s-au opus, prin veto, adoptării unei rezoluții care cerea încetarea focului în Gaza, prezentată în Consiliul de Securitate al ONU

Suedia a detectat două nave care se aflau în zonă când cele două cabluri submarine au fost tăiate în Marea Baltică

Partenerii noștri