Live

Rămășite umane găsite în zona montană în care a fost căutat actorul britanic Julian Sands, dat dispărut de cinci luni. Anunțul poliției

Data actualizării: Data publicării:
Actorul Julian Sands, cunoscut pentru rolurile din serialul "24" sau filmul "A Room with a View", dat dispărut după o drumeție în munți. FOTO: Getty Images

Rămășițe umane au fost găsite sâmbătă în sudul Californiei, în apropierea zonei în care anchetatorii l-au căutat pe actorul britanic Julian Sands, dat dispărut încă din ianuarie, scrie CNN.

Mai multe persoane care erau într-o expediție pe munte au contactat polițiștii  după ce au descoperit rămășițe umane în zona în care fusese căutat Julian Sands.

Anchetatorii au transmis că rămășițele vor fi examinate, iar procesul de identificare ar urma să fie finalizat săptămâna viitoare.

Căutarea lui Sands, care nu a mai fost văzut de când a făcut drumeții în Munții San Gabriel, la nord-est de Los Angeles, în ianuarie, s-a concentrat pe zona Mount Baldy, după ce anchetatorii au urmărit localizările de pe telefonul său mobil până la acel punct. Vremea nefavorabilă și condițiile dificile de pe traseu au îngreunat însă căutările, care s-au putut relua abia sâmbăta trecută.

Actorul britanic, în vârstă de 65 de ani, a fost dat dispărut în 13 ianuarie în timp ce se afla într-o drumeție în zona Baldy Bowl, în munții San Gabriel, la nord de Los Angeles.

Pentru căutarea lui au fost mobilizate echipe de salvatori montani. Căutările de la sol au fost dublate de o misiune de salvare aeriană, în zonă fiind trimis un elicopter.

Un purtător de cuvânt al departamentului de poliție declara că în primă fază nu au fost posibile căutările în zonele înalte, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. În mai multe zone de căutare, terenul abrupt era acoperit cu „gheață și zăpadă”. Ulterior, polițiștii i-au găsit mașina în apropierea locului în care se presupunea că dispăruse.

Originar din Yorkshire, Anglia, Sands a apărut în zeci de filme și seriale TV și a avut rolul principal în serialul britanic „A Room With a View”, care l-a și făcut cunoscut publicului internațional. El locuia cu soția sa, Evgenia Citkowitz, în Los Angeles și are doi copii. În trecut, el a vorbit despre cât de mult îi place să meargă în drumeții și să urce pe munte.

Într-un interviu din 2020, el s-a descris ca fiind cel mai fericit „aproape de un vârf de munte într-o dimineaţă rece glorioasă”. Sands a povestit în 2020 că „la începutul anilor 90, a fost prins în Anzi într-o furtună puternică, la peste 6.000 de metri altitudine, împreună cu alţi trei bărbați. Unii băieţi apropiaţi de noi au pierit; am fost norocoşi". 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Regizorul american Todd Haynes va fi preşedintele juriului Festivalului de Film de la Berlin 2025

Barometrul cultural pentru 2023: Românii spun că se duc la muzeu, expoziții și cinema. Cifre mai bune decât cu un an în urmă

John Malkovich joacă din nou la Timișoara, cu casa închisă. Numărul de bilete a fost suplimentat datorită cererii uriașe

„Bridget Jones 4” are premiera de Valentine’s Day. Trailerul filmului tocmai a fost lansat

Partenerii noștri