Live

Putin va vizita teritoriile anexate din Ucraina, anunţă Kremlinul, fără să spună însă când

Data publicării:
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin va vizita "cu siguranţă" regiunile anexate din Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, fără să precizeze însă şi o dată la care se va întâmpla acest lucru, scrie CNN, citând agenţia TASS.

"Se va întâmpla cu siguranţă, la timpul potrivit, pentru că fac parte din Federaţia Rusă", a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

Putin nu a vizitat încă Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, teritorii pentru care a semnat decretul de anexare pe 5 octombrie.

Deşi Kremlinul susţine că aceste teritorii aparţin acum Rusiei, trupele Moscovei nu le mai controlează în totalitate.

Procesul de anexare, care este ilegal conform dreptului internaţional, a venit ca urmare a unui referendum contestat atât de Ucraina, cât şi de Occident.

Vineri, Dmitri Peskov a declarat că nu pot exista negocieri pentru retragerea trupelor din Ucraina, atâta timp cât SUA şi alte ţări occidentale nu recunosc teritoriile anexate ca aparţinând Rusiei.
Comentariul a venit după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că ar fi dispus să reia discuţiile cu Putin, dar cu condiţia ca acesta să înceteze războiul.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Care este orizontul lui Putin pentru sfârșitul războiului. Ce spune şeful Centrului pentru combaterea dezinformării din Ucraina

Zelenski: Donald Trump poate fi decisiv în războiul din Ucraina. El ne poate ajuta să-l oprim pe Putin

Ucraina pierde teren, dar nici Putin nu dispune de rezerve infinite: Unul din marile depozite de blindate ale Rusiei s-a golit complet

Pata de petrol din preajma Crimeei continuă să se extindă în Marea Neagră

Partenerii noștri