Live

Putin critică vecinii Rusiei: „Nu înțeleg locul în care trăiesc, ceea ce fac și ceea ce va urma”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele rus, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin a mers în exclava Kaliningrad, dintre Polonia şi Lituania, la doar o zi după ce NATO a început cel mai mare exerciţiu militar de după încheierea Războiului Rece.

În timpul vizitei, președintele rus s-a întâlnit cu oficiali regionali, dar și cu studenții unei universități. Le-a vorbit tinerilor despre „ignoranța Occidentului”, care distruge monumentele rusești.

Totuși, Kremlinul susține că scopul călătoriei nu a fost ca Putin să transmită aliaților vestici un mesaj, ci doar a fost o vizită de Ziua Studentului. Ultima vizită a președintelui rus la Kaliningrad, unde se află flota rusă din Marea Baltică, a fost în septembrie 2022.

„Spre deosebire de vecinii noștri, care distrug monumentele eroilor din Marele Război Patriotic, doar monumentele Rusiei și ale Uniunii Sovietice. Monumente dedicate lui Pușkin au început deja să fie demolate, dar și altele. Desigur, aceasta este o ignoranță uimitoare și o lipsă de înțelegere a locului în care trăiesc, a ceea ce fac și a ceea ce va urma”, a spus Putin.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președintele Iranului se duce la Moscova. Se întâlnește cu Putin și semnează un acord de cooperare

Nu mai e timp: Slovacia, Cehia și Austria, fără gaze din Rusia pentru că tranzitul prin Ucraina nu a fost prelungit. Anunțul lui Putin

Compania israeliană El Al a suspendat zborurile între Tel Aviv și Moscova din cauza riscurilor de siguranță aeriană

Putin: „În 2021 Biden mi-a propus să fie amânată aderarea Ucrainei la NATO, pentru că nu era pregătită”. Ce i-ar fi răspuns rusul

Partenerii noștri