Live

Putin a discutat cu Aleksandar Vucic despre extinderea cooperării ruso-sârbe în domeniul energiei

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Serbiei, Aleksandr Vucic, și omologul său rus, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat cu omologul său sârb Aleksandar Vucic extinderea cooperării economice bilaterale, inclusiv în domeniul energiei, transmite Reuters.

Preşedinţia sârbă a comunicat că "preşedintele Vucic i-a vorbit preşedintelui Putin despre dificultăţile cu care se confruntă Serbia în privinţa importurilor de ţiţei şi şi-a exprimat convingerea că atât Gazprom Neft, cât şi partenerii din UE vor găsi o soluţie pentru o situaţia existentă".

După ce Uniunea Europeană a impus sancţiuni Rusiei, ca reacţie la invazia în Ucraina, compania croată de transport petrolier Jadranski Naftovod (JANAF) a anunţat că va întrerupe din 15 mai transportul de ţiţei prin oleoductul din Marea Adriatică pentru compania petrolieră sârbă NIS, al cărei acţionar majoritar este Gazprom Neft. JANAF a declarat că pentru anul acesta are un contract cu NIS pentru transportul unei cantităţi totale de 3,2 milioane de tone de ţiţei.

Vucic şi Putin au discutat şi despre livrarea de gaze naturale, pentru care contractul Serbiei expiră în 31 mai. "Discuţiile despre noul contract trebuie începute cât mai curând, arată comunicatul preşedinţiei de la Belgrad, citat de Agerpres. Serbia importă din Rusia tot gazul, iar concernul rus Gazprom este acţionar majoritar al singurului depozit de gaze din ţară.

Vucic, care a câştigat categoric alegerile prezidenţiale de duminica trecută şi al cărui Partid Progresist Sârb a obţinut victoria în scrutinul parlamentar, a declarat că îşi va menţine obiectivul politic de aderare la UE, dar şi relaţiile de prietenie cu Rusia.

Cei doi şefi de stat au dialogat şi despre evenimentele recente din Ucraina, mai arată comunicatul citat.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin, nemulţumit de cum a fost curăţată până acum pata de petrol din Marea Neagră: Tot ce se face nu e suficient

Replica lui Lukașenko, după ce Zelenski a spus că dictatorul bielorus l-a sunat și i-a cerut scuze pentru războiul lui Putin

Patriarhul Kirill a binecuvântat icoane și cruci care vor fi gravate cu inițialele lui Putin și trimise militarilor ruși de Crăciun

De ce modelul „finlandizării” ar fi dezastruos pentru Ucraina. Expert: „Este ceea ce s-a încercat între 1991 și 2014 într-un sens”

Partenerii noștri