Live

Video Proteste violente în China, la cea mai mare fabrică Iphone. Oamenii nu mai suportă restricțiile anti-Covid

Data actualizării: Data publicării:
Un protest violent a izbucnit la cea mai mare fabrică Iphone din China din cauza restricțiilor Covid. Foto: Profimedia Images

Imaginile apărute pe mai multe rețele sociale arată o mare mulțime de oameni pe o stradă din provincia centrală Henan, din Zhengzhou, unde restricțiile au fost printre cele mai severe. De mai multe săptămâni, oamenii au fost închiși și separați de familii. Sute de oamenii s-au ciocnit cu forțele de ordine și personalul de securitate sosiți la fața locului în număr foarte mare. Lucrătorii fabricii nu mai suportă restricțiile dure impuse în ultima lună cu scopul de a stopa un focar de Covid, scrie Bloomberg.

Angajații de la principala fabrică de iPhone din China au ieșit din cămine, împingându-se pe lângă paznicii îmbrăcați în alb. Sute de lucrători s-au ciocnit cu personalul de securitate după ce au fost închiși și separați de cei dragi timp de mai multe săptămâni în timpul focarului de Covid.

În imaginile postate pe Twitter și Weibo, se observă mai multe persoane în costume albe care lovesc o persoană întinsă la pământ în timp ce manifestanții strigă „luptă, luptă!” și încearcă să își facă loc printre baricade. La un moment dat, mai mulți participanți au înconjurat o mașină de poliție și au început să legene vehiculul cu tot cu agenții care se aflau înăuntru.

Într-o altă filmare, zeci de muncitori strigă „Hai să ne apărăm drepturile!” în fața rândurilor de poliție și a unui vehicul de poliție cu lumini intermitente.

Multe dintre imaginile postate pe rețelele sociale au fost cenzurate de Foxconn, scrie Le Figaro.

Foxconn este un grup mare care asamblează produse electronice pentru multe mărci internaționale. Compania taiwaneză, principalul subcontractant al Apple, s-a confruntat cu o creștere a cazurilor de Covid-19 în ultimele luni la uriașul său sit din Zhengzhou, cea mai mare fabrică de iPhone din lume. Complexul are peste 200.000 de angajați.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Nord este gata să primească primii turiști, după patru ani în care nu au mai fost acordate vize de călătorie

Boris Johnson recunoaşte că a indus în eroare Parlamentul britanic, dar spune că a mințit „cu bună credinţă”

După trei ani de restricții draconice, China reia eliberarea „vizelor de toate tipurile”

China pornește represalii împotriva Japoniei și Coreei de Sud din cauza restricțiilor impuse cetățenilor chinezi

Partenerii noștri