Procurorii au renunţat la circumstanţa agravantă în cazul lui Alec Baldwin. Actorul riscă o pedeapsă de maximum 18 luni de închisoare
Procurorii care anchetează responsabilitatea actorului Alec Baldwin în cazul accidentului mortal de pe un platou de filmare al filmului "Rust" în 2021 au renunţat luni să-l judece pe actor pentru circumstanţă agravantă.
Alec Baldwin este urmărit penal în New Mexico pentru omor prin imprudenţă şi riscă o pedeapsă de 18 luni de închisoare, la fel ca armuriera Hannah Gutierrez-Reed. El risca până la cinci ani de închisoare dacă era găsit vinovat de neglijenţă în formă agravantă, scrie Agerpres.
Aceasta circumstanţă agravantă a fost contestată de avocaţii săi, pe motiv că se invocă o lege din New Mexico care nu era în vigoare în momentul tragediei. În cele din urmă, procurorii au renunţat la această circumstanţă "pentru a nu pierde timpul", potrivit acestora.
La data de 21 octombrie 2021, filmarea care avea loc într-o fermă din New Mexico (sud-vest) a luat o turnură tragică după ce Alec Baldwin a acţionat o armă despre care se presupunea că ar conţine doar gloanţe oarbe, însă un proiectil real a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, şi l-a rănit pe regizorul peliculei, Joel Souza.
Acest eveniment rar a şocat Hollywoodul şi a avut un puternic impact, conducând la apeluri pentru interzicerea armelor de foc pe platourile de filmare, unde prezenţa muniţiei reale este, teoretic, deja interzisă.
Alec Baldwin, în vârstă de 64 de ani, cunoscut îndeosebi pentru rolul din serialul "30 Rock", a susţinut mereu că i s-au dat asigurări că arma era inofensivă.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News