Live

Primul bilanț oficial al pierderilor suferite de Ucraina. Zelenski: „31.000 de militari ucraineni au murit în acest război”

Data publicării:
Conform lui Volodimir Zelenski, 31.000 de soldați ucraineni au murit în doi ani de război. Foto: Profimedia Images

Cel puţin 31.000 de militari ucraineni au fost ucişi în războiul cu Rusia, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Este primul bilanț oficial anunțat de autoritățile de la Kiev de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie 2022.

„31.000 de militari ucraineni au murit în acest război. Nu 300.000 şi nici 150.000, cum spun Putin şi cercul său de mincinoşi”, a declarat Volodimir Zelenski duminică, la o conferinţă de presă, potrivit AFP și CNN, preluate de News.ro.

„Dar fiecare dintre aceste pierderi este o mare pierdere pentru noi”, a subliniat şeful statului ucrainean.

Victoria Ucrainei împotriva Rusiei „depinde de voi”, a mai spus preşedintele ucrainean, adresându-se aliaţilor din Occident.

El s-a declarat „sigur” că Congresul american va aproba până la urmă ajutorul financiar pentru Ucraina.

„Problema dacă Ucraina va pierde, dacă situaţia va fi foarte dificilă şi dacă va exista un număr mare de victime depinde voi, de partenerii noştri, de lumea occidentală”, a subliniat în această conferinţă de presă.

Zelenski a adăugat apoi că este sigur că acesta (votul Congresului american - n.r.) va fi pozitiv”.

„Nu există alternativă”

Zeci de mii de civili au fost ucişi în părţile ocupate ale Ucrainei, a mai arătat liderul de la Kiev.

Pierderile pe front sunt un secret bine păstrat atât de către Ucraina, cât şi de către Rusia.

Washingtonul estimează pierderile militare ale Ucrainei la 70.000 de morţi şi aproape de două ori mai mulţi răniţi.

De cealaltă parte, armata rusă a pierdut cel puțin 75.000 militari, confirmați uciși, potrivit unei investigații realizate de două publicații ruse independente - Meduza și Mediazona. Numărul militarilor uciși a fost stabilit din analizarea și compararea datelor institutului rus de statistică, ale registrului notarial de evidență a succesiunilor și a rubricilor de decese din ziare.

Volodimir Zelenski subliniază că nu există altă opţiune decât o victorie în războiul cu Rusia.

„Nu există alternativă” a unei victorii a Ucrainei împotriva Rusiei, a declarat duminică preşedintele ucrainean, adresându-se ţării la o zi după marcarea a doi ani de la invazia rusă.

„Dacă avem armament destul de puternic, nu vom pierde războiul. Vom învinge în acest război”, a declarat el.

El le-a mulţumit ucrainenilor pentru rezistenţa de până acum de-a lungul conflictului.

Discuții privind un summit pentru pace

Un summit în vederea păcii ar putea avea loc în această primăvară, în Elveţia, a mai anunţat Volodimir Zelenski.

„Asta nu înseamă că Rusia va accepta acest document”, a declarat el despre o eventuală propunere a unui plan de pace.

Şeful de cabinet al lui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, a evocat duminică posibilitatea unui summit al Ucrainei şi aliaţilor săi cu Rusia, în vederea unor negocieri cu privire la un acord de pace.

Elveţia urmează să găzduiască în curând o Conferinţă de Pace, cu Volodimir Zelenski, care ar putea să fie urmată, într-o a doua etapă, de altă conferinţă, la care să fie invitată Rusia.

„Există o ipoteză în care am putea să invităm reprezentanţi ruşi, în cazul în care ţara agresoare este vreodată interesată cu adevărat să pună capăt războiului şi să încheie un acord de pace drept”, a declarat Iermak.

În noiembrie 2022, Volodimir Zelenski a prezentat condiţiile în care Ucraina este dispusă să facă pace cu Rusia - şi anume o restaurare a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi o retragere totală a trupelor ruse.

Atât timp cât trupele ruse nu părăsesc teritoriul ucrainean, Kievul nu va fi pregătit să discute despre vreun acord de pace, sublinia atunci şeful statului ucrainean.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în timpul unei conferințe și instruită ce să facă

Partenerii noștri