Live

Primarul din Istanbul, anchetat pentru că a stat cu mâinile la spate la mormântul sultanului Mehmet al II-lea

Data publicării:
Ekrem Imamoglu, primarul orașului Istanbul, unul dintre cei mai puternici rivali ai lui Ergodan, ține în mâini un portret rar al sultanului Mehmet al II-lea. Sursa foto: Profimedia

Autorităţile turce au declanşat o anchetă împotriva primarului Istanbulului - unul dintre principalii rivali ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan - pe care îl acuză că a dat dovadă de "lipsă de respect" atunci când a stat cu mâinile la spate în timpul unei vizite la mausoleul unui sultan, informează marţi AFP, citată de Agerpres.

Ministerul de Interne a anunţat marţi că a fost declanşată o anchetă împotriva lui Ekrem Imamoglu pe marginea "acuzaţiilor privind lipsa de respect" de care s-ar fi făcut vinovat edilul în timpul unei vizite întreprinse anul trecut la mausoleul sultanului Mehmet al II-lea, fără a face alte precizări.

Potrivit cotidianului de opoziţie Cumhuriyet, care a dezvăluit acest caz, autorităţile îi impută lui Imamoglu că a stat cu mâinile la spate în faţa mormântului lui Mehmet al II-lea, atitudine pe care ele o consideră jignitoare la adresa memoriei acestui sultan care a cucerit Istanbulul în 1453.

Denunţând o procedură "lipsită de sens", purtătorul de cuvânt al municipalităţii Istanbulului, Murat Ongun, a declarat că Imamoglu a fost convocat pentru a face o depoziţie.

Ancheta mai vizează şi vizitele lui Imamoglu la primari ai Partidului Democrat al Popoarelor (HDP, prokurd), în timpul cărora el ar fi făcut, potrivit acuzaţiilor, afirmaţii ce "făceau elogiul unor criminali", a anunţat Ministerul de Interne.

Puterea turcă acuză HDP că este "vitrina politică" a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), grup calificat drept "terorist" de Ankara şi aliaţii săi occidentali. HDP respinge această acuzaţie şi se declară victima represaliilor din cauza opoziţiei sale ferme faţă de preşedintele turc.

Membru al Partidului Republican al Poporului din Turcia (CHP, social-democrat), Imamoglu este considerat unul dintre opozanţii cei mai importanţi ai preşedintelui Erdogan. Descris adesea de către observatori drept un potenţial rival al lui Erdogan în alegerile prezidenţiale din 2023, Imamoglu i-a dat o puternică lovitură şefului statului în timpul alegerilor municipale din 2019, punând capăt celor 25 de ani de conducere islamo-conservatoare în fruntea celui mai mare oraş al Turciei.

Editor : A.V.D

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan spune că Biden a făcut o „mare eroare” să permită Ucrainei să lovească Rusia cu rachete americane ATACMS

Atacurile Turciei în zonele controlate de kurzi din Siria au blocat accesul la apă și electricitate pentru un milion de oameni

Turcia dezminte că Hamas și-ar fi mutat biroul politic din Qatar pe teritoriul său

Erdogan propune înghețarea conflictului din Ucraina în actualul stadiu și amânarea cu 10 ani a discuțiilor privind aderarea la NATO

Partenerii noștri