Live

Prețul boabelor de cacao continuă creșterea accelerată. Cât a ajuns să coste o tonă

Data publicării:
Boabe de cacao. Foto: Profimedia Images

Cotaţiile futures la cacao au atins miercuri un nou maxim istoric, de peste 12.000 de dolari pe tonă, la bursa de la New York, odată cu intensificarea îngrijorărilor cu privire la diminuarea producţiei în Coasta de Fildeş, cel mai mare producător mondial de boabe de cacao, transmite Bloomberg.

Cel mai tranzacţionat contract a crescut miercuri cu 3,4%, până la 12.163 de dolari pe tona de boabe de cacao. De la începutul anului şi până în prezent, cotaţiile futures la cacao aproape s-au triplat pe măsură ce recoltele slabe din Africa de Vest au contribuit la cel mai mare deficit de aprovizionare din istorie, astfel că firmele au fost nevoite să recurgă la stocurile lor.

Îngrijorările cu privire la oferta mondială de cacao au fost alimentate de prognozele referitoare la o producţie sub aşteptări în Coasta de Fildeş în sezonul actual. Această ţară, care este responsabilă pentru o treime din producţia mondială de boabe de cacao, este prognozată să producă 1,9 milioane de tone de cacao în sezonul 2024-2025, potrivit analiştilor şi traderilor consultaţi de Bloomberg.

Ar fi vorba de o scădere de aproape 10% faţă de estimare iniţială a Guvernului de la Abidjan, care în luna octombrie, când a început sezonul 2024-2025, miza pe o producţie de boabe de cacao cuprinsă între 2,1 şi 2,2 milioane de tone. O recoltă mai mică decât se preconiza va complica eforturile de refacere a stocurilor care sunt în prezent pe o traiectorie descendentă.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia vinde unt din rezerva statului, pentru a stabiliza prețurile înainte de sărbătorile de iarnă

Prețuri piperate în târgurile de Crăciun. Cât costă un langoș Dubai sau șoriciul și jumările de România. „Foarte scump! Exagerat!”

Surpriza neplăcută pentru turiștii care ajung în Târgul de Crăciun din Craiova: prețurile. Clienți: „Luăm câte puțin”

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Partenerii noștri