Președintele interimar din Haiti a decretat starea de asediu și legea marțială după asasinarea fostului președinte
Președintele interimar al Haiti, Claude Joseph, a declarat stare de asediu în țară ca urmare a asasinării președintelui Jovenel Moïse, miercuri, relatează CNN.
Într-un mesaj în fața națiunii, Joseph a spus că nu vrea să „arunce țara în haos” și că a luat decizia decretării stării de asediu la consiliul extraordinar al miniștrilor de miercuri dimineață.
Conform legii haitiene, starea de asediu este al doilea nivel pe o scală de trei – starea de urgență, starea de asediu, iar cel mai ridicat nivel de alertă este starea de război.
Ca urmării a intrării în vigoare a acestei dispoziții, granițele s-au închis, iar legea marțială a fost impusă temporar, armata și poliția primind puteri suplimentare de a pune în aplicare legea.
Joseph le-a cerut cetățlenilor să-și păstreze calmul și a promis că îi va „aduce pe asasinii fostului președinte în fața legii”.
„Vă cer tuturor să vă păstrați calmul. Cu regret vă aduc știrea morții președintelui. Eu și ceilalți miniștri am lucrat de la aflarea veștii și vrem să ne asigurăm că îi vom aduce pe ucigașii președintelui în fața legii. Rămâneți calmi și lăsați autoritățile să-și facă treaba. Nu vrem aruncarea țării în haos. Este o zi tristă pentru țara noastră și pentru poporul nostru”, a spus Joseph într-un discurs televizat.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News