Live

Președintele Finlandei spune că majoritatea finlandezilor vor aderarea la NATO: Nu mai e nevoie de un referendum

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, recunoaște că o aderare a țării sale la NATO ar fi benefică, dar se teme de reacția Rusiei Foto: Profimedia Images

Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, spune că nu este nevoie de organizarea unui referendum pe tema aderării țării sale la Alianța Nord-Atlantică pentru că este clar că majoritatea populației este de acord cu aceasta.

Niinisto a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat postului public de radio Yle, citat de Agerpres.

„NATO trebuie să știe că există sprijin popular, îl avem deja, după părerea mea”, a spus președintele finlandez într-un interviu acordat în limba suedeză.

Oficialul a spus că, până anul trecut, a avut dubii cu privire la sprijinul public și politic pentru aderarea la NATO, însă că lucrurile s-au schimbat anul acesta, odată cu invazia rusească în Ucraina.

Totuşi, Niinisto a subliniat că este important pentru Finlanda să se coordoneze cu Suedia în această chestiune şi ca cele două ţări să ajungă la aceeaşi concluzie. El a discutat deja subiectul în mai multe rânduri cu prim-ministra Suediei, Magdalena Andersson. Urmează şi alte discuţii pe această temă, a spus el.

Citiți și: Suedia s-a răzgândit și anunță că nu mai exclude aderarea la NATO

Până acum, Niinisto nu a adoptat o atitudine clară cu privire la chestiunea aderării Finlandei la NATO. Potrivit unor sondaje de opinie recente, 62% dintre finlandezi sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO. O dezbatere pe aceeaşi temă are loc şi în Suedia.

Finlanda şi Suedia nu sunt ţări membre ale NATO, dar sunt parteneri apropiaţi ai alianţei militare.

Finlanda are o graniță comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, fiind ţara din UE cu cea mai lungă graniță cu ţara agresoare din conflictul cu Ucraina.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina în 2025. Analiză BBC: Ce variante are Zelenski

Autorităţile finlandeze fac percheziții pe nava din „flota fantomă” a Rusiei, confiscată în Marea Baltică

Documente militare secrete dezvăluie sute de ținte pe care Rusia plănuiește să le distrugă în caz de război cu Japonia și Coreea de Sud

Centrul de putere al Europei se schimbă. Cum ar putea arăta următoarea ordine mondială (Politico)

Partenerii noștri