Live

Președintele din Sri Lanka și-a anunțat demisia printr-un e-mail trimis din Singapore

Data publicării:
Gotabaya Rajapaksa, fostul președinte al statului Sri Lanka. Foto: Profimedia Images

Președintele din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a trimis președintelui Parlamentului o scrisoare de demisie, după ce a fugit în Singapore în urma protestelor în masă legate de prăbușirea economică a țării, au declarat vineri două surse guvernamentale citate de Reuters.

Gotabaya Rajapaksa a trimis prin e-mail scrisoarea de demisie, joi seara târziu (ora locală - n.r.), au declarat cele două surse. Deocamdată nu este clar dacă documentul, trimis la scurt timp după ce Rajapaksa a ajuns în Singapore, va fi acceptată sub formă de e-mail, au adăugat sursele Reuters.

Rajapaksa, care a fugit miercuri în Maldive pentru a scăpa de furia populară legată de rolul familiei sale în criza economică, a plecat apoi în Singapore cu un zbor al unei companii aeriene din Arabia Saudită. Un pasager al zborului a declarat pentru Reuters că Rajapaksa a fost întâmpinat în Singapore de un grup de gărzi de securitate și a fost văzut părăsind zona VIP a aeroportului cu un convoi de vehicule negre. Personalul companiei aeriene a declarat, tot pentru Reuters, că președintele a zburat la clasa business cu soția sa și două gărzi de corp și că a fost „calm” și „prietenos” în timpul zborului.

La rândul său, Ministerul de Externe din Singapore a precizat că Rajapaksa a intrat în țară într-o vizită privată și că nu a cerut sau primit azil.

Armata impune starea de urgență la Colombo

Între timp, la Colombo, trupele au patrulat pe străzi pentru a impune starea de asediu (interzicerea deplasărilor - n.r.), după ce decizia de miercuri a lui Rajapaksa de a-l numi președinte interimar pe aliatul său, premierul Ranil Wickremesinghe, a declanșat noi proteste, demonstranții luând cu asalt Parlamentul și biroul premierului și cerând ca și acesta să demisioneze. 

Guvernul a impus stare de asediu în Colombo de joi la prânz până vineri dimineața devreme, în încercarea de a preveni noi tulburări.

Presa locală a arătat vehicule blindate cu soldați patrulând pe străzile orașului. Armata a declarat că trupele au fost împuternicite să folosească forța pentru a proteja oamenii și bunurile publice.

Un mort și 84 de răniți

Poliția a anunțat că o persoană a fost ucisă - un tânăr de 26 de ani - și 84 rănite în ciocnirile dintre poliție și protestatari, miercuri, în apropierea Parlamentului și a biroului premierului, în timp ce oamenii cereau atât înlăturarea lui Rajapaksa, cât și a lui Wickremesinghe.

Armata a declarat că doi soldați au fost grav răniți după ce au fost atacați de protestatari în apropierea Parlamentului, miercuri seara, și că le-au fost smulse armele și încărcătoarele.

Nemulțumirea față de criza economică mocșnește de luni de zile și a atins punctul culminant la sfârșitul săptămânii trecute, când sute de mii de persoane au ocupat clădirile guvernamentale din Colombo, acuzând puternica familie Rajapaksa și pe aliații acesteia pentru inflația galopantă, lipsa bunurilor de bază și corupție.

Rajapaksa, soția sa și două gărzi de corp au fugit din țară cu un avion al forțelor aeriene miercuri dimineața devreme și s-au îndreptat spre Maldive.

Autoritățile au din nou controlul asupra reședințelor președintelui și premierului

În interiorul reședinței președintelui, joi dimineața devreme, cetățenii obișnuiți din Sri Lanka se plimbau pe holuri, admirând vasta colecție de artă din clădire, mașinile de lux și piscina. Complexul a fost ocupat de protestatari sâmbătă, la fel și reședința oficială a premierului.

Joi seara însă străzile au fost calme, iar organizatorii protestelor au restituit reședințele președintelui și premierului guvernului, scrie Reuters.

Protestatarii se tem că o reprimare a mișcării lor ar putea fi iminentă, mai ales după ce Wickremesinghe i-a catalogat drept „fasciști”, într-un discurs ținut cu o seară înainte.

Fostul premier Mahinda Rajapaksa și fostul ministru de finanțe Basil Rajapaksa, ambii frați ai președintelui, au informat Curtea Supremă prin intermediul avocatului lor că vor rămâne în țară cel puțin până vineri. Marți, funcționarii de la Imigrări îl împiedicaseră pe Basil Rajapaksa să părăsească țara cu avionul.

Parlamentul ar trebui să numească un nou președinte la 20 iulie, iar o sursă de rang înalt din partidul de guvernământ a declarat pentru Reuters că Wickremesinghe este prima opțiune a partidului, deși nu a fost luată nicio decizie. Alegerea opoziției este principalul lor lider, Sajith Premadasa, fiul unui fost președinte.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă de posibil atac terorist în zonele turistice din Sri Lanka. Israel și SUA le cer cetățenilor să plece

Iadul din paradis: Trei ani de groază pentru zeci de naufragiați blocați într-o bază militară secretă din mijlocul Oceanului Indian

Patru pescari au murit în Sri Lanka după ce au băut un lichid misterios din sticle găsite în ocean

Tragedie la o cursă de mașini. Cel puțin șapte oameni au murit după ce o mașină a lovit mulțimea

Partenerii noștri