Live

Președintele Croației își retrage sprijinul pentru Israel. „Dreptul la apărare nu include dreptul la răzbunare și uciderea civililor”

Data actualizării: Data publicării:
Milanović a criticat Israelul pentru bombardamentele din Fâșia Gaza și a spus că afișarea steagului israelian în semn de solidaritate a fost „o decizie idioată”. Foto: Profimedia Images

Președintele croat Zoran Milanović a spus că nu mai simpatizează cu Israelul din cauza bombardamentelor lansate asupra Fâșiei Gaza ca răspuns la atacurile militanților Hamas și a criticat afișarea steagului israelian în semn de solidaritate, scrie Politico.

În comentariile făcute în presă joi, Milanović a criticat Israelul pentru bombardamentele din Gaza, care până acum au ucis peste 1.500 de persoane, potrivit ministerului sănătății din Gaza. Președintele croat a mai spus că decizia ministerului de externe din Croația de a afișa steagul israelian lângă clădirea sa în semn de solidaritate cu țara atacată de Hamas a fost „o decizie idioată”.

„Cu toată simpatia mea pentru Israel, pe care din păcate au pierdut-o în 15 minute... nu există loc pentru alte steaguri în Croația, cu excepția situațiilor strict reglementate”, a spus Milanović. „Am condamnat crimele [comise de Hamas], mi-am exprimat chiar dezgustul și oroarea, dar dreptul la apărare nu include dreptul la răzbunare și la uciderea civililor.”

Milanović a mai spus că va coborî steagurile UE și NATO din biroul său prezidențial sub nivelul steagului Croației, spunând că acestea „nu sunt același lucru” și, astfel, nu ar trebui să fie agățate la același nivel.

Milanović a fost ales președinte în 2020, după ce în perioada 2011-2016 a ocupat funcția de prim-ministru al Croației.

Președintele croat a mai făcut și alte comentarii controversate, precum atunci când a comparat strigarea patriotică „Slava Ukraini” cu salutul nazist și când a amenințat că va retrage trupele croate din rândul forțelor NATO staționate în Europa de Est.

La începutul anului, Milanović a criticat țările occidentale care furnizează tancuri și arme grele Ucrainei și a declarat că peninsula „Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina”.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Un acord de încetare a focului în Gaza, tot mai aproape de realitate. Istoricul conflictului de peste 75 de ani israeliano-palestinian

Partenerii noștri