Live

Președinta Taiwanului spune că amenințarea militară chineză nu a scăzut

Data actualizării: Data publicării:
Tsai Ing-wen, președinta Taiwanului. Foto: Profimedia Images

Amenințarea militară chineză împotriva Taiwanului nu a scăzut, însă guvernul de la Taipei nu va escalada conflictul și nici nu va provoca noi dispute, a declarat președinta Tsai Ing-wen, joi, relatează Reuters.

Armata chineză a anunțat, miercuri, că a „îndeplinit mai multe sarcini” în jurul Taiwanului dar că va mai patrula în mod regulat zona, semnalând că este posibil să încheie operațiunile militare la scară largă în jurul insulei dar și că va menține presiunea pe insula pe care o consideră parte a teritoriului său.

Pe lângă exercițiile militare chineze de amploare în jurul insulei, și Taiwanul a efectuat propriile sale simulări și exerciții anuale la scară mult mai mică. Tsai a vizitat, joi, sediul forțelor aeriene și a vorbit cu ofițerii.

În prezent, amenințarea forțelor militare chineze nu a scăzut”, le-a spus președinta Taiwanului militarilor. „Ne vom apăra cu fermitate suveranitatea și securitatea națională și ne vom păstra în linia apărării democrației și libertății”, a mai subliniat ea.

Conform unei surse citate de Reuters, nu mai mult de zece vase mai sunt aproape de linia mediană a Strâmtorii Taiwan, joi după-amiază, iar numărul lor „a scăzut drastic” față de zilele trecute.

Ministrul de externe al Taiwanului, Joseph Wu, a acuzat China că folosește exercițiile militare pentru a se pregăti pentru o invazie

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

China își adaptează tacticile de luptă, în urma monitorizării războiului din Ucraina. Lecțiile învățate de Beijing

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Deputații taiwanezi au făcut din nou scandal în Parlament. Au construit baricade și s-au stropit cu apă

Partenerii noștri