Live

Președinta Georgiei cere repetarea alegerilor parlamentare: „Guvernul a capturat toate instituțiile statului”

Data publicării:
Președinta Georgiei, Salome Zourabichvili. Foto: Profimedia Images

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a cerut luni repetarea alegerilor parlamentare din 26 octombrie, pe care partidul de guvernământ Visul Georgian le-a câştigat şi ale căror rezultate nu sunt recunoscute de opoziţie.

„Noi şi prietenii noştri căutăm modalităţi de a scoate ţara din criză", a declarat şefa statului la o conferinţă de presă după întâlnirea cu şefii comisiilor de relaţii externe ale parlamentelor din Lituania, Estonia, Letonia, Franţa, Germania, Finlanda, Polonia şi Suedia, informează EFE, potrivit Agerpres.

Salome Zurabişvili a reiterat că alegerile parlamentare au fost falsificate, de aceea „trebuie să aibă loc noi alegeri pentru ca Georgia să aibă un parlament legitim, un guvern legitim şi un nou preşedinte legitim".

„Societatea noastră este europeană şi democratică dar, din păcate, guvernul nostru nu este democratic şi a capturat practic toate instituţiile statului", a explicat preşedinta al cărei mandat expiră la jumătatea lunii decembrie.

Potrivit preşedintei Georgiei, cu prerogative pur reprezentative întrucât ţara este o republică parlamentară, organizarea de noi alegeri este „calea către stabilitate, democraţie şi Europa".

Preşedintele parlamentului georgian, Şalva Papuaşvili, a refuzat să se întâlnească cu oficialii din statele europene mai sus menţionaţi, pe care i-a acuzat că vor să „semene haosul" în ţară.

„Este imposibil să te prezinţi ca un proiect pentru o Europă paşnică şi, în acelaşi timp, în numele Europei, să semeni haos în Georgia", a scris Şalva Papuaşvili într-o scrisoare adresată delegaţiei parlamentare europene pe care a publicat-o pe pagina sa de Facebook.

El a menţionat că „autorităţile georgiene rămân angajate în dialogul cu toate părţile relevante şi interesate" dar, în acelaşi timp, a subliniat că „unii membri ai delegaţiei au arătat în mod repetat ostilitate faţă de Georgia, iar vizita are o părtinire politică marcată".

Papuaşvili i-a acuzat pe membrii delegaţiei de „încălcare sistematică şi deliberată a legislaţiei georgiene împotriva Visului Georgian aflat la guvernare în sprijinul opoziţiei, încercând să exercite o influenţă ilegală asupra voinţei cetăţenilor georgieni".

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vremuri grele pentru democrațiile liberale. Anul electoral 2024 le-a fragilizat mai mult ca oricând

Politico: Cum a câştigat Putin alegerile din România

Dictatorul Aleksandr Lukașenko candidează oficial pentru un nou mandat. De când se află liderul de la Minsk la putere

Cu ce ne-alegem după alegeri?

Partenerii noștri