Premierul neozeelandez nu e de acord cu ce spune Biden despre „dictatorul” Xi Jinping
Premierul neozeelandez și-a exprimat joi dezacordul față de declarația preşedintelui american Joe Biden, care a spus că liderul chinez Xi Jinping face parte din categoria „dictatorilor”, informează AFP, preluat de Agerpres.
Întrebat de jurnalişti dacă subscrie la afirmaţiile preşedintelui american cu privire la omologul său chinez, prim-ministrul Chris Hipkins, care urmează să facă o vizită oficială la Beijing săptămâna viitoare, a răspuns: „Nu”.
„Regimul din China este o chestiune ce aparţine poporului chinez”, a adăugat Hipkins.
Prim-ministrul neozeelandez, ce va conduce o delegaţie comercială importantă, urmează să fie primit săptămâna viitoare de Xi Jinping. Aceasta va fi prima vizită a unui lider neozeelandez în China de la declanşarea pandemiei de COVID-19.
Marţi, în timpul unei recepţii în California cu donatori ai Partidului Democrat, preşedintele Biden a revenit asupra unui episod recent în timpul căruia SUA au distrus un balon chinez care, în opinia lor, le spiona teritoriul.
„Este foarte stânjenitor pentru dictatori atunci când ei nu ştiu ce s-a întâmplat”, a continuat Biden, adăugând: „Atunci când (balonul) a fost doborât, (Xi Jinping) a fost foarte stânjenit şi chiar a dezminţit că (aeronava) se afla acolo”.
Ministerul Afacerilor Externe chinez a criticat ferm remarca „absurdă” şi „iresponsabilă” a preşedintelui american.
Noua Zeelandă întreţine relaţii comerciale strânse cu Beijingul - aproape un sfert din veniturile sale din export vin din comerţul său cu China - şi Wellingtonul s-a arătat în trecut mai puţin critic ca aliaţii săi occidentali cu privire la China şi la guvernul chinez.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News