Polonia va menţine restricțiile asupra importurilor de cereale din Ucraina, indiferent de decizia Comisiei Europene: „Vom fi duri”
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat miercuri că Polonia va menţine interdicţia asupra importurilor agricole ucrainene şi după data de 15 septembrie, chiar dacă Comisia Europeană ar decide contrariul. „Vom fi duri, vom fi hotărâţi, vom apăra agricultorul polonez", a afirmat prim-ministrul.
"Nu vom deschide graniţele pentru produsele din Ucraina pe 15 septembrie. Vom permite doar tranzitul lor. Vreau să fiu clar: nu vom deschide această graniţă. Fie Comisia Europeană stabileşte reglementări care extind această interdicţie, fie oricum o vom face noi singuri (...) Vom fi duri, vom fi hotărâţi, vom apăra agricultorul polonez", a declarat premierul Morawiecki la o conferinţă de presă la Varşovia, potrivit Agerpres, care citează EFE.
Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială asupra importurilor ucrainene, inclusiv cereale şi alte produse alimentare.
În acest timp, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin "coridoarele de solidaritate" (create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră) au rămas în aceste ţări, unde au fost comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.
Toate acestea au distorsionat pieţele ţărilor est-europene şi le-au provocat agricultorilor din aceste ţări pierderi compensate doar parţial prin despăgubirile aprobate de Comisiei Europeană.
Prin urmare, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, decizie în urma căreia Comisia Europeană a ajuns la sfârşitul lunii aprilie la un acord cu aceste patru ţări, plus România, pentru ca ele să garanteze tranzitul cerealelor ucrainene, în schimbul unor "măsuri excepţionale de salvgardare" aplicate pentru patru produse agricole ucrainene, respectiv grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui, acord ce expiră pe 15 septembrie.
România și alte 4 țări din regiune cer UE să prelungească interdicția pentru exportul cerealelor din Ucraina
Miniştrii Agriculturii din aceste cinci ţări (România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia) vor solicita Comisiei Europene prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puţin până la finalul acestui an, a anunţat ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu.
Acesta a participat miercuri, la Varşovia, la întâlnirea miniştrilor Agriculturii din Polonia, Bulgaria (online), Ungaria, România, Slovacia, reuniune la care a fost prezent şi premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.
"Este evident pentru noi toţi că suntem uniţi în a sprijini pe mai departe Ucraina pentru a rezista în faţa războiului absurd declanşat de Rusia. Suntem parte a Uniunii Europene şi suntem hotărâţi să ajutăm în continuare Ucraina pentru tranzitarea producţiei către pieţele de desfacere. În acelaşi timp, suntem hotărâţi să-i sprijinim pe fermierii noştri să îşi valorifice corect producţia şi rezultatele muncii lor pentru a ne asigura tuturor securitatea alimentară. Fermierii români au fost puternic afectaţi de războiul din Ucraina, la fel cum au fost afectaţi şi fermierii din statele din apropierea conflictului. Vom merge în faţa Comisiei Europene cu o poziţie comună privind prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puţin până la finalul acestui an", a declarat Florin Barbu.
La finalul reuniunii de la Varşovia, oficialii au semnat o declaraţie comună privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui originare din Ucraina. De asemenea, prin această declaraţie, miniştrii au propus ca lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive să rămână deschisă pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele şi seminţele oleaginoase.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News