Live

Polițiștii pensionari au luat cu asalt parlamentul de la Kiev, cerând mărirea pensiilor

Data publicării:
Pensionarii din poliție au vrut să intre peste parlamentarii aflați în sesiune. Foto: Profimedia

Câteva sute de poliţişti pensionari din Ucraina au încercat miercuri să ia cu asalt clădirea parlamentului de la Kiev, cerând creşterea pensiilor. Manifestația a venit la o zi după demisia ministrului de Interne.  

Foştii poliţişti au reuşit să treacă de barierele din exteriorul clădirii în care legislatorii erau reuniţi în sesiune şi s-au apropiat de intrare, dar au fost în cele din urmă respinşi de gărzi. Ulterior, protestatarii au blocat o stradă şi au pichetat o clădire guvernamentală, scrie Agerpres, preluând Reuters.

Manifestaţia a avut loc a doua zi după demisia neaşteptată a ministrului de interne, Arsen Avakov, care deţinea această funcţie din 2014 şi care nu a oferit explicaţii publice privind decizia de a se retrage.

Ministrul demisionar nu a prezentat explicaţii în scrisoarea de demisie depusă marţi seara, iar biroul preşedintelui Vladimir Zelenski şi un purtător de cuvânt al lui Avakov au refuzat să comenteze.

Arsen Avakov (57 de ani) deţinea acest post de la revoluţia pro-europeană din piaţa Maidan din 2014, un record de longevitate în pofida mai multor scandaluri în centrul cărora s-a aflat. O sursă apropiată de Avakov a declarat pentru France Presse că este posibil ca decizia să fi fost luată la cererea lui Zelenski.

Fost om de afaceri foarte bogat, Arsen Avakov este singurul ministru care şi-a păstrat postul şi după alegerea, în 2019, a lui Zelenski în fruntea ţării. Pe lângă poliţie, Arsen Avakov controla garda naţională, poliţia de frontieră şi serviciile de salvare.

Opoziţia şi apărătorii drepturilor omului i-au cerut în mai multe rânduri demisia, pentru că a fost implicat în mai multe scandaluri, fiind acuzat în special de corupţie şi că a închis ochii la numeroase abuzuri ale forţelor de ordine, ceea ce el a negat mereu.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum văd țările din Europa de Vest cedarea de teritorii ucrainene în schimbul păcii. Sondajul care scindează UE în două

Rusia a arestat patru suspecți care ar fi implicați într-un plan ucrainean de asasinare a ofițerilor ruși de rang înalt

Lavrov spune că Franța a încercat să vorbească cu Moscova despre pace în Ucraina, fără prezența Kievului: „Nu voi intra în detalii”

Trucul prin care rușii obțin produse occidentale de lux, în ciuda sancțiunilor impuse după invadarea Ucrainei

Partenerii noștri