Live

Planul Israelului de anexare la 1 iulie a unor noi teritorii palestiniene „este ilegal, punct” - Înalt Comisar al ONU

Data actualizării: Data publicării:
Harta publicată de Donald Trump prin care arată ce teritorii palestiniene vor fi ocupate de Israel

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a declarat luni că planul Israelului de a anexa începând cu 1 iulie noi teritorii palestiniene este ilegal și că va avea un impact dezastruos asupra drepturilor omului în regiune. 

„Anexarea este ilegală. Punct”, a spus oficialul ONU. 

„Orice anexare. Fie că vorbim de 30% din West Bank, fie că vorbim de 5%. Cer Israelului să își asculte generalii și liderii politici, laolaltă cu multitudinea de voci din întreaga lume, care au avertizat să nu o ia pe acest drum periculos”, a declarat Bachelet, conform unui comunicat al Organizației pentru Drepturile Omului. 

Secretarul General al ONU a cerut guvernului israelian să renunțe la planurile de anexare care trebuie să înceapă la 1 iulie. 

„Libertatea de mișcare va fi restricționată semnificativ având în vedere că zonele locuite de palestinieni vor deveni enclave. Suprafețe mari de teren vor fi expropriate ilegal, și chiar în cazurile în care nu vor fi expropriate, palestinienii nu vor putea să aibă acces la propriul pământ și să îl cultive. Palestinienii care trăiesc în zonele anexate nu vor avea acces la servicii esențiale ca educația și sănătatea, iar accesul ajutoarelor umanitare va fi restricționat”, a explicat înaltul oficial al ONU. 

Palestinienii care trăiesc în afara zonelor anexate nu vor mai avea acces la resursele naturale  și nu vor mai putea chiar să se întoarcă în propria lor țară, se arată în comunicatul instituției. 

Donald Trump și prietenul său, Benjamin Netanyahu, au făcut publică încă din ianuarie harta trasată de echipa condusă de ginerele lui Trump, Jared Kushner, prin care Israelul primește mai multe teritorii la granița cu Iordania, iar palestinienii ar urma să piardă unele din pozițiile deținute în prezent.

Reacția internațională a fost nefavorabilă acestei inițiative. UE, ONU și Iordania au cerut să se rămână la granițele trasate în 1964. Proiectul de pace pentru Orientul Mijlociu al preşedintelui american, Donald Trump, prevede anexarea Văii Iordanului şi a coloniilor israeliene din Cisiordania.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Partenerii noștri