Live

Planul diabolic al lui Putin. Rușii ar pregăti o operațiune „false flag” prin care să arunce în aer barajul din Herson

Data actualizării: Data publicării:
Barajul Kahovka din regiunea Herson. Foto: Profimedia Images

Institutul pentru Studiul Războiului spune în ultimul său raport că forțele ruse pregătesc condițiile pentru un atac sub steag fals asupra centralei hidroelectrice Kahovka de lângă Herson.

Autoritățile ruse ar lucra la diseminarea informației că ucrainenii plănuiesc un atac asupra centralei, probabil pentru a „stabili condițiile pentru ca forțele ruse să lovească barajul iar apoi să dea vina pe Ucraina în vreme ce inundațiile provocate ar fi folosite pentru a acoperi propria retragere către sud în regiunea Herson”, arată ISW.

Potrivit autorilor raportului, concluziile lor se bazează pe declarațiile recente ale generalului Serghei Surovikin, noul comandant al invaziei ruse în Ucraina și ale lui Vladimir Saldo, șeful administrației impuse de ruși în regiunea Herson. Ambii au susținut că Ucraina se pregătește să distrugă barajul de la CHE Kakhovka pentru a inunda zonele înconjurătoare.

„Avem informații despre posibilitatea ca regimul de la Kiev să folosească metode de război interzise în zona orașului Herson, despre pregătirea de către Kiev a unui atac masiv cu rachete asupra barajului de la centrala hidroelectrică Kahovskaia și a unui atac cu rachete și artilerie asupra orașului (Herson - n.r.). Aceste acțiuni pot conduce la distrugerea infrastructurii unui mare centru industrial și la mari pierderi de vieți omenești în rându populației civile.”, spunea Surovikin într-un interviu pentru TASS.

Armata rusă ar putea crede că distrugerea barajului ar putea acoperi retragerea lor de pe malul drept al râului Nipru și ar putea preveni sau întârzia avansurile ucrainene peste râu. Surovikin a susținut pe 18 octombrie că a primit informații că Kievul intenționează să lovească barajul de la Centrala Hidroelectrică Kakhovka (HPP), despre care a pretins că ar provoca inundații masive în regiunea Herson.

Kremlinul ar putea încerca să folosească un astfel de atac sub steag fals pentru a masca cea de a treia retragere umilitoare pentru forțele ruse, de data aceasta din vestul Hersonului, concluzionează cei de la Institutul pentru Studiul Războiului.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri