„Generalul Armaghedon” susține că Rusia își protejează fiecare soldat trimis în Ucraina. „Noi avem o strategie diferită”

Data actualizării: Data publicării:
Aerospace Forces Commander Sergei Surovikin is pictured in Moscow's Red Square ahead of the dress rehearsal of the Victory Day military parade
generalul Serghei Surovikin susține că moralul ucrainenilor este scăzut, în ciuda victoriilor de pe front. Foto: Profimedia

Noul comandant al trupelor ruse din Ucraina, Serghei Surovikin, supranumit „generalul Armaghedon”, susține că Ucraina trimite pe front recruți fără antrenament, cu moralul scăzut, care sunt împușcați dacă încearcă să fugă de pe câmpul de bătălie, în timp ce strategia Rusiei, dictată de „Comandantul Suprem”, este de a-și proteja propriii soldați. El pretinde că Ucraina pierde până la 1.000 de soldați pe zi și spune că regimul de la Kiev plănuiește lovituri împotriva infrastructurii din Herson, care pot duce la pierderi masive de vieți omenești în rândul populației civile.

Generalul Serghei Surovikin a acordat un interviu agenției ruse de presă de stat TASS, în care a fost întrebat care este situația la zi pe frontul din Ucraina.

„În general, situația în zona operațiunii militare speciale poate fi descrisă ca tensionată”, a răspuns noul șef al trupelor ruse din Ucraina. „Inamicul nu renunță să atace pozițiile pozițiile trupelor ruse. În primul rând, aces lucru se întâmplă pe direcțiile Kupiansk, Krasnolimanski și Nikolaev - Krivoi Rog. Inamicul este un regim criminal care îi împinge pe cetățenii ucraineni la moarte. Ucrainenii și noi suntem un singur popor și dorim un singur lucru: Ucraina să fie independentă de Occident și de NATO, un stat prieten cu Rusia.” 

În ciuda contraofensivei declanșate de ucraineni și a cuceririlor teritoriale din ultima vreme, generalul rus pretinde că ucraina trimite pe front recruți fără antrenament, cu moral scăzut, iar dacă aceștia încearcă să fugă de luptă sunt împușcați.

„Regimul ucrainean încearcă să penetreze defensiva noastră. Pentru asta, forțele ucrainene folosesc toate rezervele disponibile. Practic, sunt soldați care nu au parcurs întregul antrenament. De fapt, conducerea Ucrainei îi condamnă la pieire. Ca regulă generală, aceste unități au moralul scăzut. Pentru a-i împiedica să fugă de pe front, autoritățile ucrainene folosesc detașamente de naționaliști care împușcă pe oricine încearcă să părăsească câmpul de bătălie”, a mai spus Surovikin, care pretinde că pierderile ucrainenilor se cifrează la 600 - 1.000 de soldați pe zi.

În același timp, el susține că strategia Rusiei este de a-și proteja soldații, în ciuda tot mai multor mărturii că soldații recrutați în urma decretului de mobilizare semnat de Vladimir Putin sunt trimiși pe front fără pregătire, fără antrenament și provizii și chiar fără arme.

„Noi avem o strategie diferită. Comandantul Suprem (Vladimir Putin  - n..r) a spus deja lucru acesta. Nu ne străduim să înaintăm mult, protejăm fiecare soldat și «tocăm» sistematic înaintarea inamicului”, a mai spus generalul Surovikin.

El a mai spus că Ucraina plănuiește bombardarea unui baraj în regiunea Herson, care ar conduce la multe pierderi de vieți omenești.

„Avem informații despre posibilitatea ca regimul de la Kiev să folosească metode de război interzise în zona orașului Herson, despre pregătirea de către Kiev a unui atac masiv cu rachete asupra barajului de la centrala hidroelectrică Kahovskaia și a unui atac cu rachete și artilerie asupra orașului (Herson - n.r.). Aceste acțiuni pot conduce la distrugerea infrastructurii unui mare centru industrial și la mari pierderi de vieți omenești în rându populației civile.”

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei