Live

Peste 430 de milioane de copii din Asia de Sud nu au putut învăța în pandemie. Inegalitățile existente deja s-au accentuat (UNICEF)

Data publicării:
Metoda de învățare online nu este accesibilă pentru sute de milioane dintre elevii din toată lumea. Foto: GettyImages

Peste 430 de milioane de copii din Asia de Sud au învățat mai puțin sau nu au avut deloc acces la învățământul online în timpul pandemiei, atrage atenția UNICEF. Situația accentuează o criză deja existentă, în care oricum aproape 60% dintre copii nu știau să citească sau să înțeleagă un text elementar până la vârsta de 10 ani.

Închiderea şcolilor timp de peste un an din cauza pandemiei de coronavirus a privat de educaţie 434 de milioane de copii din Asia de Sud şi a accentuat inegalităţi deja alarmante, potrivit unui raport publicat de UNICEF, scrie Agerpres.

Încă dinainte de pandemie, aproape 60% dintre copiii din Asia de sud nu ştiau să citească sau să înţeleagă un text elementar la vârsta de 10 ani, subliniază agenţia ONU pentru copii, notând că închiderea prelungită a şcolilor de la începutul pandemiei a agravat o situaţie deja precară.

"Fetele, copiii din gospodării defavorizate şi copiii cu handicap s-au confruntat cu cele mai mari dificultăţi în ce priveşte învăţământul la distanţă", menţionează UNICEF.

În India, 80% dintre tinerii între 14 şi 18 ani interogaţi au afirmat că au învăţat mai puţin decât atunci când puteau merge fizic la şcoală, conform acestui raport. Mai mult, 42% dintre copiii între 6 şi 13 ani interogaţi au declarat că nu au avut acces la învăţământ la distanţă.

Deepu Singh, agricultor din statul indian Jharkhand (est), şi-a exprimat speranţa ca în curând şcolile să se redeschidă, în condiţiile în care cei doi copii ai săi mai mici nu au mai mers la şcoală de anul trecut şi nici nu au acces la internet. "E în joc viitorul lor. Vreau să meargă la şcoală", a subliniat el pentru AFP, adăugând că el nu-i poate ajuta pentru că trebuie să câştige pâinea pentru familia sa şi nu-şi permite nici un telefon mobil.

Şi în Pakistan, 23% dintre copii nu au acces la aparatura electronică necesară pentru a beneficia de învăţământ online.

În Sri Lanka, 69% dintre părinţii cu copii în ciclul primar au constatat că aceştia învaţă "mai puţin" şi "mult mai puţin".

"Chiar şi atunci când o familie are acces la tehnologie, copiii nu au întotdeaun acces la ea. În consecinţă copiii au suferit întârzieri uriaşe în procesul de învățare", a afirmat George Laryea-Adjei, director regional al UNICEF.

Agenţia ONU le cere cadrelor didactice să evalueze nivelul de instruire al elevilor şi să ia măsuri pentru remedierea întârzierilor, introducând perioade de recuperare.

UNICEF îndeamnă de asemenea guvernele să acorde prioritate vaccinării profesorilor şi să-i formeze pe aceştia astfel încât să poată menţine contactul cu copiii care nu au acces la tehnologie.

Rajani KC, profesor în Nepal, a apreciat însă că metodele alternative nu permit, totuşi, asigurarea unei instruire eficiente. "Ne aflăm într-o situaţie periculoasă", a declarat acesta pentru France Presse. "Dacă pandemia continuă şi sectorul universitar continuă să piardă ani, de ce fel de resurse umane va beneficia ţara, pe viitor?", se întreabă acesta.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

Partenerii noștri