Live

Peste 120 de persoane au fost reţinute după ciocnirile violente din Belarus - organizaţie pentru drepturile omului

Data publicării:
Poliția blochează o zonă din Minsk după încheierea votului la alegerile prezidențiale din 9 august Foto: Profimedia

Peste 50 de persoane au fost reţinute la Minsk şi mai mult de 120 la nivel naţional în urma ciocnirilor violente dintre poliţie şi protestatari,  după ce presa de stat a anunţat că preşedintele Aleksandr Lukaşenko, la putere de 26 de ani, era gata să câştige un al şaselea mandat consecutiv, a anunţat organizaţia pentru drepturile omului Viasna.

Unii susţinători ai candidatei opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, au organizat festivităţi neoficiale pentru a-i sărbători victoria în alegeri la Minsk, în primele ore ale zilei de luni.

Ea a refuzat să accepte înfrângerea, în timp ce media de stat a anunţat că Lukaşenko ar fi obţinut peste trei sferturi din voturi cu numărătoarea încă în curs de desfăşurare, iar sondajele independente arătau că conducea Tihanovskaia în rezultate.

La câteva ore după închiderea urnelor, comisia electorală nu a publicat niciun rezultat oficial.

În timp ce protestele au izbucnit în capitală precum şi în alte oraşe, cu zeci de mii de persoane prezente, Tihanovskaia a chemat la pace şi a cerut forţelor de securitate să se abţină de la violenţă.

"Ştiu că poporul belarus se va trezi mâine într-o nouă ţară", a spus Tihanovskaia, scrie Agerpres.

Grupul pentru drepturile omului Amnesty International a scris luni dimineaţă pe Twitter că personalul său a asistat la "utilizarea de 6 grenade de şoc, mai multe focuri de armă trase (probabil gloanţe de cauciuc) în mulţimi" la Minsk. "Cel puţin 6 ambulanţe au apărut din spatele liniilor de poliţie, cu sirenele pornite".

Mass-media de stat a raportat ulterior că situaţia era sub control şi că un comitet de criză s-a reunit la Ministerul de Interne.

Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, a condus fosta republică sovietică din Europa de Est, dintre Rusia şi Polonia, membră a UE, timp de un sfert de secol, tolerând puţin disidenţa.

Exit poll-urile postate de media de stat din Belarus îl arătau pe Lukaşenko câştigând cu aproximativ 80% din voturi, un rezultat despre care purtătoarea de cuvânt a lui Tihanovskaia Anna Krasulina a declarat pentru dpa că este "departe de orice realitate".

Sondajele independente sugerau că Tihanovskaia a obţinut 71% de voturi, în timp ce Lukaşenko doar 10%.

Niciuna dintre cifre nu a putut fi verificată în mod independent. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nu a trimis observatori la votul de duminică din cauza lipsei unei invitaţii trimise la timp.

Mai multe state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Germania, au criticat alegerile în timp ce doi dintre principalii contestatari ai lui Lukaşenko, inclusiv soţul lui Tihanovskaia, au fost încarceraţi în perioada premergătoare votului.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

Deputatul PNL Alexandru Muraru: Crin Antonescu este o „propunere serioasă” de candidat la Președinția României

Partenerii noștri