Pentagon: „Nimic” nu prevedea o prăbușire a Afganistanului în 11 zile. Scenariile vorbeau de luni sau ani
Generalul Mark Milley, șeful statului major general al SUA, vorbit într-o conferință de presă despre „prăbușirea rapidă” a Afganistanului, imediat după retragerea trupelor internaționale. El a spus că niciunul din scenariile avute în vedere nu prevedea preluarea controlului de către talibani într-un timp atât de scurt, potrivit CNN.
Milley a spus că serviciile secrete americane au arătat că sunt posibile „scenarii multiple” după ce a început retragerea trupelor în Afganistan.
„Unul dintre acestea era preluarea totală către talibani în urma unei prăbușiri rapide a forțelor de securitate afgane și a guvernului", a spus Milley, adăugând că alte scenarii posibile erau „războiul civil” și o „soluționare negociată”.
„Cu toate acestea, perioada de timp a acelei prăbușiri rapide, era estimată de la săptămâni până la luni și chiar ani întregi de la plecarea noastră. Nu am văzut nimic, nici eu, nici altcineva, care să indice o prăbușire a acestei armate și a acestui guvern în 11 zile”, a continuat el.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News