Live

Patru români au furat tabla de plumb de pe zeci de biserici din Anglia, provocând pagube de 2 milioane de lire

Data publicării:
Sursa foto: Getty Images

Patru români care au furat tabla de plumb de pe acoperișurile mai multor biserici din Anglia au fost condamnați la închisoare, primind pedepse de până la 6 ani și jumătate, informează BBC.

Paul Buica, Constantin Motescu, Laurențiu Sucea și Mihai Birtu au jefuit peste 20 de biserici de pe teritoriul Marii Britanii între 2018 și 2020.

Daunele cumulate produse lăcașelor de cult în urma jafurilor depășesc 2 milioane de lire sterline.

Procurorul ichael Cranmer-Brown a spus în instanță că unele dintre bisericile atacate erau "clădiri istorice protejate, vechi de sute de ani".

Stuart Grant, vicar al bisericii St. Peter's Langtoft din East Yorkshire, a spus că este "recunoscător" că cei vinovați au fost aduși în fața justiției. Biserica lui a fost nevoită să efectueze reparații de 30.000 de lire sterline, după ce bărbații au rupt panourile de plumb de pe acoperiș în septembrie 2019, iar ploaia a provocat daune clădirii și obiectelor din interior. "Pur și simplu vin și profanează un monument care se află acolo de 800 sau 1000 de ani. Toată acea istorie nu înseamnă nimic, când vine vorba de plumb în valoare de câteva lire", a spus Grant.

Procurorul Cranmer-Brown a spus în instanță că biserica St. Nicolas din Normanton, Lincolnshire, a rămas cu o factură de 150.000-200.000 de lire sterline și nu are asigurare pentru daune.

Judecătorul Sjölin Knight a descris gruparea ca fiind "sofisticată, insistentă și organizată". "Acele pagube sunt ale parohiilor, iar congregațiile mici suportă cu greu costurile".

"Aceste fapte sunt foarte grave, nu din cauza plumbului furat, ci datorită naturii clădirilor atacate", a spus judecătorul Knight.

Toți cei patru acuzați au recunoscut că sunt vinovați de infracțiuni în cadrul unei audieri preliminare.

Motescu și Sucea au primit câte 6 ani și șase luni de închisoare, Buica a primit 6 ani de închisoare, iar Birtu a fost încarcerat pentru 3 ani și 7 luni.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Natura în România este poluată în fiecare an cu 63 de tone de plumb din cauza muniţiei folosite de vânători

Poluarea a cauzat moartea prematură a 9 milioane de persoane în 2019 (studiu)

Cantități periculoase de metale grele, descoperite în mâncarea pentru bebeluși produsă de patru mari companii

Cei mai ghinioniști hoți din lume au fost prinși după ce unul s-a așezat pe telefon și a sunat la poliție

Partenerii noștri