Live

Partidul Conservator din Marea Britanie obține o victorie istorică în alegerile parțiale din Hartlepool, bastion laburist

Data actualizării: Data publicării:
Alegeri parțiale în Marea Britanie. Foto: Profimedia Images

Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson a câştigat o victorie istorică în circumscripţia electorală Hartlepool, unde un candidat al său obţine mandatul de deputat pentru prima dată după mai bine de 50 de ani în acest bastion laburist din nord-estul Angliei, potrivit rezultatelor oficiale comunicate vineri, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Conform acestor rezultate, printre primele anunţate după alegerile locale şi regionale desfăşurate joi, conservatoarea Jill Mortimer a primit 15.529 de voturi la Hartlepool, aproape dublu faţă de scorul înregistrat de contracandidatul său laburist Paul Williams (8.589).

Această victorie categorică îi oferă lui Boris Johnson o majoritate şi mai consistentă în Camera Comunelor şi va creşte presiunea asupra liderului laburist Keir Starmer, criticat deja pentru neîndeplinirea promisiunii de a revigora partidul după dezastrul electoral din 2019.

„Este un rezultat istoric”, a declarat vineri Amanda Milling, copreşedinte al Partidului Conservator, după numărarea voturilor.

Scrutinul de la Hartlepool a fost convocat în urma demisiei unui deputat laburist în martie şi este unul din zecile care au avut loc joi pe teritoriul Regatului Unit, începând de la cele pentru consilii locale şi până la alegerile pentru parlamentele din Scoţia, Anglia şi Ţara Galilor

Celelalte rezultate urmează să sosească în câteva zile, dat fiind că restricţiile antiepidemice au complicat procesul de numărare.

Cota lui Boris Johnson pare să beneficieze de pe urma succesului campaniei masive de vaccinare, care a pus Marea Britanie pe drumul spre normalitate, în pofida unui bilanţ nefast al epidemiei, cu peste 127.000 de morţi, şi a mai multor scandaluri, printre cel legat de finanţarea renovării apartamentului său din Downing Street.

Rezultatul de la Hartlepool continuă o tendinţă stabilită de Boris Johnson în alegerile generale din 2019, când a „spart” aşa-numitul „zid roşu” laburist din nordul şi centrul Angliei, obţinând o majoritate absolută în parlament.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul britanic include misoginia printre formele de „extremism ideologic”

Noul guvern britanic vrea să „redefinească” relațiile Regatului cu UE. Regele Charles a citit programul guvernului Starmer în parlament

J.D. Vance spune că Marea Britanie va fi „prima țară cu adevărat islamistă” care deține arme nucleare. Răspunsul Londrei

Cine este Angela Rayner, noul vicepremier britanic. A crescut într-o locuință socială, a renunțat la școală și a devenit mamă la 16 ani

Partenerii noștri