Live

Parlamentul din Israel a adoptat legea care interzice activitățile UNRWA, agenția umanitară ONU pentru refugiații palestinieni

Data actualizării: Data publicării:
Textul a fost aprobat de 92 din cei 120 de membri ai Knessetului. Sursa foto: Profimedia Images

Parlamentul israelian a votat luni cu o majoritate zdrobitoare în favoarea unui proiect de lege controversat care interzice activităţile Agenţiei ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA) pe teritoriul său, de anul viitor, informează Agerpres.

Textul a fost aprobat de 92 din cei 120 de membri ai Knessetului, iar zece au votat împotrivă.

Israelul acuză UNRWA, principalul furnizor de ajutor umanitar în Fâşia Gaza, că în cadrul său ar fi infiltraţi membri ai grupării islamiste palestiniene Hamas şi că mai mulţi angajaţi ai acesteia ar fi fost implicaţi în atacurile de la 7 octombrie 2023.

Citește și Avertismentul ONU: Desființarea UNRWA ar condamna o generație de copii palestinieni la disperare 

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat deja opoziţia fermă împotriva noii legislaţii. O astfel de lege ar „înăbuşi” eforturile de a reduce suferinţele populaţiei şi tensiunile în Fâşia Gaza şi, de asemenea, în Cisiordania şi Ierusalimul de Est, a avertizat el la începutul lui octombrie.

Chiar înainte de vot, Statele Unite s-au declarat „foarte îngrijorate” de text. „Am transmis clar guvernului israelian că suntem foarte îngrijoraţi de această propunere legislativă (...) şi îndemnăm guvernul israelian să nu o aprobe”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, reiterând rolul „crucial” jucat de agenţie în distribuirea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza.

Și şeful diplomaţiei britanice, David Lammy, şi-a exprimat „profundul regret” faţă de proiectul de lege israelian, amintind că „alegaţiile împotriva personalului UNRWA au făcut obiectul unei anchete aprofundate şi nu justifică ruperea legăturilor”.

Proiectul de lege, care trecuse de prima lectură în iulie, urmăreşte să interzică „activităţile UNRWA pe teritoriul israelian”, inclusiv în Ierusalimul de Est, sectorul Oraşului Sfânt ocupat şi anexat de Israel din 1967, scrie News.ro. Prezentând textul luni, deputatul Yuli Edelstein a declarat că există „o legătură profundă între organizaţia teroristă (Hamas) şi UNRWA, iar Israelul nu poate accepta acest lucru”.

UNRWA, creată de Adunarea Generală a ONU în 1949, gestionează centre de sănătate şi şcoli în Gaza şi Cisiordania şi este considerată a fi „coloana vertebrală” a ajutorului internaţional pentru Gaza, care se află în mijlocul unui dezastru umanitar. Unii dintre cei mai mari donatori şi-au suspendat contribuţiile la începutul anului, după ce Israelul a acuzat douăzeci dintre cei 13.000 de angajaţi ai agenţiei din Gaza de implicare în atacul din 7 octombrie 2023. De atunci, majoritatea donatorilor şi-au reluat sprijinul, cu excepţia notabilă a principalului donator, Statele Unite.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Asistenții maternali pot obține atestatul doar dacă au absolvit studii liceale sau învățământul profesional. Legea a fost promulgată

Românii vor avea preţurile plafonate la energie şi gaze până în primăvara anului viitor. Iohannis a promulgat legea

Partenerii noștri