Pandemia de coronavirus. Bilanțuri apăsătoare în mai multe țări din Europa, SUA au trecut de 100.000 de cazuri
La aproape trei luni de când omenirea a început să vorbească despre noul coronavirus SARS-CoV-2, pandemia de Covid-19 - declarată între timp - continuă să facă ravagii pe continentul european și își face simțită prezența tot mai pregnant în Statele Unite.
SUA este în prezent țara cu cele mai multe cazuri de îmbolnăvire din lume - a trecut de 102.000, cu peste 17.000 de cazuri noi și peste 300 de noi decese înregistrate vineri (ceea ce ridică totalul la 1.607 morți), potrivit celor mai recente date.
Lumea a fost însă șocată vineri să afle bilanțul anunțat de autoritățile italiene - 969 de morți într-o zi, cel mai mare comunicat vreodată. S-a întâmplat chiar în ziua în care Papa a organizat un moment special la Vatican și s-a rugat pentru întreaga omenire, iar emoția a fost copleșitoare.
Italia a ajuns la un dureros total de 9.134 de morți în cinci săptămâni. Este, de departe, țara cel mai crunt lovită. Au fost infectate până acum 86.498 de persoane, dintre care 10.950 s-au făcut bine. Mai bine de 66.400 sunt încă bolnave și mai grav este că 3.732 dintre ele sunt în stare critică.
Și Spania a comunicat vineri date copleșitoare: 773 de noi decese, care ridică bilanțul total la 5.138 de morți, dar și 7.933 de noi cazuri de Covid-19 depistate, ceea ce face ca numărul persoanelor infectate să ajungă la un total de 65.719 în această țară. Dintre acestea, s-au însănătoșit 9.357. Pe de altă parte, nu mai puțin de 4.165 de pacienți sunt în stare critică, mai mulți decât în Italia. Iar Spania are o populație cu circa 15 milioane de locuitori mai mică decât a Italiei.
Franța a anunțat vineri 299 de noi decese, ajungând la un total de 1.995 de morți. Cazurile nou confirmate în Franța au fost și ele multe, 3.809 într-o zi, astfel că s-a ajuns la 32.964 de oameni care au contractat virusul. Dintre aceștia, 5.700 s-au făcut bine. Franța a fost însă și sub șocul unei alte știri: o adolescentă de 16 ani, fără alte afecțiuni, a fost răpusă brutal de boală.
Marea Britanie este următoarea țară europeană cu un număr semnificativ de decese înregistrate într-o zi: 181. În total, 759 de persoane au murit în Regatul Unit, acolo unde 14.543 de persoane au contractat virusul, inclusiv Prințul Charles, premierul Boris Johnson și ministrul sănătății.
Olanda a avut și ea o zi neagră. S-au înregistrat 112 noi decese într-o zi, iar bilanțul a urcat la 546 de morți. De asemenea, au fost confirmate 1.172 de noi cazuri, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor se ridică la 8.603.
Și în Germania a fost o zi nefastă. Țara la care mulți se uită cu interes pentru că, deși are multe cazuri de Covid-19, înregistrează mai puține decese, a anunțat vineri 75 de noi decese, cel mai mare număr de până acum. S-au confirmat, de asemenea, și foarte multe cazuri noi de îmbolnăvire: 6.933 de persoane pozitive. Germania a ajuns astfel la un total de 50.871 de cazuri de infecții cu SARS-CoV-2 și 342 de morți. Alte 1.581 de persoane sunt în stare critică, în timp ce 6.658 s-au vindecat.
Un caz aparte este Elveția, țară cu 8,6 milioane de locuitori care a ajuns la 12.928 de infectări cu coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore a înregistrat nu mai puțin de 1.117 de cazuri noi. De asemenea, Elveția a înregistrat 39 de noi decese într-o zi, totalul fiind de 231 de morți.
Astfel, numai în aceste țări europene au murit peste 18.000 de oameni până acum, iar mai mult de 2.400 dintre aceste decese s-au înregistrat într-o singură zi.
Lumea se apropie de atingerea pragului de 600.000 de persoane contaminate cu noul coronavirus, 100.000 de oameni îmbolnăvindu-se numai în ultimele două zile. În privința deceselor pe plan mondial, acestea au trecut de 27.250, majoritatea fiind în Europa. Numărul oamenilor care s-au vindecat trece un pic peste 133.000.
Redactor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News