Live

Palestinienii vor avea în 2021 primele alegeri din ultimii 15 ani

Data publicării:
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a semnat decretul pentru convocarea alegerilor generale și prezidențiale în lunile mai, respectiv iulie. Foto: Profimedia Images

Preşedinţia Autorităţii Palestiniene a anunţat vineri seară organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale în lunile mai şi iulie, primele după 2005, transmit AFP şi Reuters.

''Preşedintele Mahmoud Abbas a publicat un decret prezidenţial cu privire la organizarea de alegeri generale'', arată un comunicat difuzat de agenţia oficială de presă palestiniană Wafa.

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 22 mai, iar scrutinul prezidenţial pe 31 iulie. De asemenea, alegerile pentru Consiliul naţional palestinian, organism al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), vor fi organizate pentru 31 august, transmite Agerpres.

Mişcarea Hamas, care din 2007 deţine controlul în Fâşia Gaza, a salutat anunţul preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas.

''Am lucrat în ultimele luni pentru a depăşi toate obstacolele astfel încât să putem ajunge la această zi'', arată o declaraţie a Hamas, care şi-a exprimat speranţa că alegerile vor contribui la dispariţia divizărilor între palestinieni.

Cele mai recente alegeri prezidenţiale palestiniene s-au desfăşurat în ianuarie 2005, iar ultimele alegeri legislative în ianuarie 2006. Scrutinul parlamentar de la începutul lui 2006 a fost câştigat în mod surprinzător de Hamas.

Potrivit cotidianului The Jerusalem Post, la începutul acestui an preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat că a ajuns la un acord cu mişcarea Hamas pentru organizarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Anunţul a survenit după ce Abbas a primit o scrisoare din partea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, privind încetarea disputei dintre Fatah şi Hamas.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Un acord de încetare a focului în Gaza, tot mai aproape de realitate. Istoricul conflictului de peste 75 de ani israeliano-palestinian

Israelul pregătește anexarea mai multor teritorii palestiniene înainte de învestirea lui Donald Trump

Operațiune rară a Autorității Palestiniene. Acțiune militară în Cisiordania

Partenerii noștri