Live

Opoziţia din Africa de Sud cere o ordonanță care să oblige autoritățile să-l aresteze pe Putin, dacă vizitează țara

Data publicării:
Vladimir Putin, președintele Rusiei. Foto: Profimedia Images

Opoziția din Africa de Sud a anunţat marţi că a solicitat intervenţia justiţiei pentru a se asigura că preşedintele rus Vladimir Putin va fi arestat dacă ajunge în ţară cu ocazia summitului BRICS din august, informează Agerpres.

Alianţa Democratică, principalul partid de opoziție, a solicitat o ordonanţă judiciară care să oblige guvernul sudafrican să îl aresteze pe Putin pe baza mandatului Curţii Penale Internaţionale (CPI), dacă acesta va încerca să participe la reuniunea la vârf a grupului de state din care fac parte Africa de Sud, Brazilia, China, India şi Rusia.

CPI a emis mandatul în martie, pentru deportarea unor copii din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, faptă care constituie o crimă de război.

În calitate de membră a Curţii, Africa de Sud este teoretic obligată să execute decizia, însă guvernul de la Pretoria, care are relaţii diplomatice strânse cu Moscova şi insistă asupra neutralităţii faţă de războiul din Ucraina, nu şi-a făcut deocamdată cunoscute intenţiile.

Alianţa Democratică a explicat că demersul judiciar "preventiv" are rolul de a asigura respectarea obligaţiilor guvernului, în speţă predarea lui Putin către CPI. Partidul a susţinut într-un comunicat că nu trebuie să existe nicio "ambiguitate judiciară".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi că Rusia va fi "reprezentată corespunzător" la summitul BRICS, fără a preciza dacă Putin intenţionează să ajungă personal la eveniment. El a adăugat că Moscova pleacă, "bineînţeles, de la principiul" că partenerii din cadrul organizaţiei nu vor da curs "deciziilor ilegitime", în speţă mandatului CPI.

Guvernul Africii de Sud a acordat deja imunitate diplomatică oficialilor participanţi la o reuniune a miniştrilor de externe din BRICS şi la reuniunea la vârf din august. Conform agenţiei, există opinii potrivit cărora este vorba de o etapă pregătitoare pentru a asigura acoperire legală unei eventuale vizite a lui Putin, deşi executivul de la Pretoria susţine că este o procedură standard pentru organizarea conferinţelor internaţionale.

Ministerul de Externe a afirmat marţi că "aceste imunităţi nu anulează niciun mandat de arestare publicat de un tribunal internaţional împotriva oricărui participant la conferinţă".

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Africa de Sud a fost criticată pentru apropierea de Moscova. Preşedintele sudafrican Cyril Ramaphosa a apreciat luna trecută că mandatul de arestare pe numele lui Putin "pune beţe în roate" ţării sale.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moscova susține că „mai multe țări” vor să găzduiască o întâlnire Trump-Putin

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri