Live

ONU: Omenirea se confruntă cu o „spirală a autodistrugerii”

Data publicării:
secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed. Foto: Profimedia

Acţiunea omului asupra climei contribuie la un număr din ce în ce mai mare de dezastre la nivel mondial, a avertizat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), care a făcut apel la stoparea acestei „spirale a autodistrugerii” cu care se confruntă omenirea.

Într-un nou raport, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Reducerea Riscului de Dezastre subliniază că dezastrele se multiplică rapid în întreaga lume ca urmare a schimbărilor climatice provocate de acţiunea omului şi a gestionării defectuoase a riscurilor.

Potrivit raportului, între 350 şi 500 de dezastre la scară medie şi mare au avut loc în fiecare an în cursul ultimelor două decenii. Costul acestora s-a ridicat, în medie, la aproximativ 170 de miliarde de dolari pe an în decursul ultimului deceniu.

Episoade de secetă, temperaturi extreme, inundaţii... Numărul dezastrelor este de aşteptat să crească la 560 pe an - sau 1,5 pe zi - până în 2030 (comparativ cu 400 în 2015), punând în pericol milioane de vieţi”, potrivit raportului.

Lumea trebuie să facă mai multe pentru a integra riscul de dezastru în modul nostru de a trăi, de a construi şi de a investi”, a spus secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, în prezentarea raportului.

Oficialul a făcut apel la comunitatea internaţională să decupleze umanitatea de la această „spirală de autodistrugere”.

Trebuie să transformăm complacerea noastră colectivă în acţiune. Împreună putem încetini ritmul dezastrelor ce pot fi prevenite”, a adăugat ea.

Raportul deplânge faptul că lumea are o percepţie greşită cu privire la riscurile asociate dezastrelor naturale şi o atribuie unei „subestimări” a riscurilor şi sentimentelor de „optimism şi invincibilitate”.

Potrivit raportului, amploarea şi intensitatea dezastrelor sunt în creştere, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa sau au fost afectate de dezastre în ultimii cinci ani fiind mai mare decât în cei cinci ani precedenţi.

Dezastrele au un impact disproporţionat asupra ţărilor în curs de dezvoltare, care pierd, în medie, 1% din PIB pe an din cauza catastrofelor, faţă de 0,1 până la 0,3% în ţările dezvoltate. Cel mai mare cost este suportat de regiunea Asia-Pacific.

Din 1980, doar 40% din pierderile cauzate de dezastre au fost asigurate, iar ratele de acoperire în ţările în curs de dezvoltare sunt adesea sub 10% - uneori chiar aproape de zero, ceea ce agravează consecinţele pe termen lung ale acestor catastrofe.

Dezastrele pot fi evitate, însă doar dacă ţările investesc timpul şi resursele necesare pentru înţelegerea şi reducerea riscurilor”, a spus Mami Mizutori, reprezentantă specială a secretarului general pentru reducerea riscurilor de dezastre.

Ignorând în mod deliberat riscurile şi neintegrându-le în procesul decizional, lumea îşi finanţează propria distrugere”, a adăugat Mizutori.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câți civili ucraineni au fost uciși de ruși de la începutul conflictului. ONU a dat publicității cifrele oficiale

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

Marea Britanie anunță un ajutor de zeci de milioane de euro prin care îi sprijină „pe cei mai vulnerabili sirieni”

Partenerii noștri