Live

OMV spune că nu există motiv să plătească gazele rusești în ruble. Compania austriacă a contactat Gazprom

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

OMV a contactat Gazprom în privinţa deciziei Rusiei de a cere plata în ruble pentru livrările sale de gaze, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al grupului energetic austriac, adăugând că firma încă aşteaptă o informare în scris, transmite Reuters.

Directorul general al OMV, Alfred Stern, a afirmat, într-un interviu acordat publicaţiei Die Presse, că nu există temei pentru o plată în orice altă monedă decât euro.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat joi decretul prin care impune statelor „neprietenoase'' faţă de Rusia, în rândul cărora a inclus şi ţările UE, să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble, în caz contrar urmând să oprească furnizarea acestuia.

Stern a declarat că nu este posibil pentru Austria să oprească importurile de gaze ruseşti anul acesta, conform Agerpres.

„Eliminarea gazelor ruseşti are un preţ. Trebuie să fim conştienţi de acest aspect", a explicat şeful OMV.

„Am judecat greşit riscul", a declarat Stern, referindu-se la miliardele de euro pe care OMV le-a investit în Rusia, şi pe care le-a numit „o investiţie proastă".

Aproximativ 80% din gazele naturale utilizate în Austria sunt importate din Rusia, iar OMV le cumpără de la grupul Gazprom.

În urmă cu câteva zile, Alfred Stern a avertizat că înlocuirea livrărilor ruseşti de energie nu va fi simplă şi va necesita investiţii mari în infrastructură, de exemplu în terminale de gaze. „Austria nu are acces direct la terminale de gaze lichefiate. În prezent există doar opţiuni limitate pentru a aduce gaze lichefiate în Austria", a spus Alfred Stern, adăugând că o terminare a contractului cu Gazprom nu este avută în vedere în prezent.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peter Magyar, opozantul lui Viktor Orban, spune că vrea „relații pragmatice” cu Rusia: „Nu cred că există prietenie în politică”

Importurile europene de gaze naturale lichefiate din Rusia au ajuns la „niveluri record”

Kremlinul amenință Armenia după ce Erevanul a aprobat un proiect de lege care deschide calea către aderarea la UE

Pe cifre: Cum a încercat Rusia să manipuleze alegerile prezidențiale din România

Partenerii noștri