Live

Omul de afaceri Kiril Petkov este noul premier al Bulgariei: „Zero corupţie va fi motto-ul guvernului nostru”

Data actualizării: Data publicării:
Kiril Petkov, prim-ministrul Bulgariei. Foto: Profimedia Images

Parlamentul de la Sofia l-a învestit luni în funcția de prim-ministru pe Kiril Petkov, un om de afaceri în vârstă de 41 de ani, liderul partidului „Continuăm Schimbarea”, care a reușit să formeze o coaliție guvernamentală formată din patru partide, după opt luni de blocaj politic.

Kiril Petkov a obținut 134 de voturi din cele 240 ale Parlamentului - aceasta fiind și majoritatea pe care se bazează - și devine astfel noul premier al Bulgariei, după ce timp de 10 ani viața politică a țării a fost dominată de fostul prim-ministru de centru-dreapta Boiko Borisov.

Absolvent al universităţii americane Harvard, Kiril Petkov, fost ministru al economiei, a fondat partidul de centru „Continuăm Schimbarea”, cu o platformă anticorupție, cu două luni înaintea alegerilor și a câştigat surprinzător scrutinul din 14 noiembrie, cu 25,7 la sută din voturi.

Kiril Petkov a anunțat vineri că a semnat un acord de largă coaliție cu încă trei formațiuni politice: Partidul Socialist, Bulgaria Democratică (centru-dreapta, anticorupţie) şi „Există un astfel de popor” (antisistem, populist). Bulgarii, care luni de zile au ieșit în stradă să protesteze, își pun speranțe că odată cu această coaliție vor fi reluate reformele anticorupție în cea mai săracă țară a Uniunii Europene.

„Zero corupţie va fi motto-ul guvernului nostru”, a declarat Kiril Petkov. El vrea o reformă a administrației și întărirea instituțiilor statului, slăbite în timpul guvernării lui Boiko Borisov. „Bulgaria are mare nevoie de schimbare. Vom depune toate eforturile pentru a aduce cei mai buni oameni în instituţiile de reglementare şi pentru a revizui sistemul judiciar”, a promis Kiril Petkov, potrivit Agerpres.

Co-preşedintele partidului „Continuăm Schimbarea”, Asen Vasiliev, şi el cu studii la Harvard, va fi ministru de finanţe în guvernul lui Petkov.

Furia împotriva corupţiei la nivel înalt a dus la înlăturarea de la putere a partidului GERB în aprilie, după un deceniu în care formaţiunea lui Boiko Borisov s-a aflat la guvernare, însă disputele politice între oponenţii acestuia au împiedicat până acum formarea unui guvern la Sofia.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

BBC: Moment de uşurare pentru România şi Bulgaria care intră complet în Schengen. Dar pentru camionagii, birocraţia nu s-a sfârşit încă

Partenerii noștri