Live

Omicron amână marile evenimente ale începutului de an. Premiile Grammy și alte gale din industria divertismentului au fost reprogramate

Data publicării:
Nominalizările pentru cea de-a 64-a ceremonie de decernare a premiilor Grammy au fost anunţate în noiembrie. Foto: Profimedia Images

Ceremonia din acest an de decernare a Premiilor Grammy, cele mai prestigioase trofee din industria muzicală americană, a fost amânată ca urmare a răspândirii rapide a variantei Omicron a coronavirusului, au anunţat organizatorii miercuri, notează BBC News

Gala era programată să aibă loc pe 31 ianuarie pe o arenă din centrul oraşului Los Angeles şi transmisă în direct de reţeaua CBS.

Având în vedere incertitudinea în ceea ce priveşte varianta Omicron, organizarea spectacolului pe 31 ianuarie include pur şi simplu prea multe riscuri, au anunţat într-un comunicat comun CBS şi Recording Academy, asociaţia americană a profesioniştilor din industria muzicală care organizează premiile Grammy, adăugând că o nouă dată va fi anunţată în curând.

Nominalizații la Premiile Grammy

Nominalizările pentru cea de-a 64-a ceremonie de decernare a premiilor Grammy au fost anunţate în noiembrie, transmite Agerpres.

Muzicianul american de jazz Jon Batiste şi cântăreţul canadian Justin Bieber sunt în fruntea nominalizărilor pentru premiile Grammy din acest an. Cu 11 nominalizări, pianistul afro-american şi totodată artist R&B în vârstă de 35 de ani este cu mult în faţa megastarului pop canadian în vârstă de 27 de ani, care are opt nominalizări. 

Doja Cat şi H.E.R. au, de asemenea, opt nominalizări, iar Billie Eilish şapte. Olivia Rodrigo, o cântăreaţă şi actriţă americană în vârstă de 18 ani, are şapte nominalizări.

Scenariul se repetă 

Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Și ceremonia din 2021 a Premiilor Grammy a fost amânată din cauza pandemiei de COVID-19. Ceremonia a fost organizată în martie în loc de luna ianuarie şi a inclus o combinaţie de segmente preînregistrate şi segmente live în în faţa unui public restrâns, care a respectat distanţarea socială.

Organizatorii au sperat să revină anul acesta la un format mai apropiat de evenimentul tradiţional, cu un public numeros în interiorul fostului Staples Center, redenumit Crypto.com Arena. Trevor Noah, comediant şi gazdă de televiziune, fusese selectat să prezinte evenimentul.

CBS şi Recording Academy au declarat că s-au consultat cu autorităţile locale, cu experţi sanitari şi cu artişti înainte de a decide să renunţe la evenimentul din ianuarie.

Pandemia încurcă planurile marilor evenimente

Sănătatea şi siguranţa celor din comunitatea noastră muzicală, a publicului aflat în direct şi a sutelor de persoane care lucrează în mod neobosit la producerea spectacolului nostru rămân prioritatea noastră principală, au spus organizatorii.

În același timp, alte evenimente din industria divertismentului au fost amânate sau modificate. Organizatorii Festivalului de Film Sundance din această lună din Park City, Utah, au anunţat marţi că au anulat evenimentele cu prezenţă fizică, care se vor desfăşura online.

De asemenea, cea de-a 27-a ediţie a galei anuale Critics Choice Awards, programată duminică, 9 ianuarie, a fost amânată în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus pe teritoriul Statelor Unite. Critics Choice Association, organizatorul galei, a precizat că a ajuns în mod colectiv la decizia prudentă şi responsabilă de a amâna evenimentul, la două zile după ce anunţase că gala se va desfăşura cu prezenţă fizică.

BAFTA Los Angeles şi-a anulat de asemenea evenimentul anual Tea Party preconizat să se desfăşoare cu prezenţă fizică la hotelul Four Seasons din Beverly Hills pe 8 ianuarie, invocând motive similare ce ține de pandemie.

Organizatorii Globurilor de Aur au decis să nu renunţe la ceremonia de decernare a premiilor prevăzută pentru duminică, care va avea loc însă în absenţa publicului şi fără a fi transmisă la televiziune. Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association - HFPA), care decernează aceste premii, este de luni de zile ţinta unor acuzaţii de rasism, sexism, hărţuire şi corupţie. 

Seara de gală a Globurilor de Aur deschide în mod tradiţional sezonul premiilor cinematografice şi beneficiază de prezenţa celor mai importante nume de la Hollywood. Anul acesta însă vedetele vor fi absente, iar canalul de televiziune NBC a anunţat că nu va transmite ceremonia. Aceste aspecte nu vor împiedica însă HFPA să decerneze premiile duminică, la Beverly Hills Hotel, pentru a evidenţia activitatea filantropică a asociaţiei.

Ediţia din 2022 a galei premiilor Oscar nu este pentru moment pusă sub semnul întrebării şi este în continuare preconizată pentru 27 martie.

Citește și: Omicron se multiplică de 70 de ori mai rapid decât Delta în căile respiratorii, dar se răspândește mai puțin în plămâni (studiu)

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Nu cred că mi-am făcut cum trebuie meseria de tată!" Cine este și cu ce se ocupă fiica lui Valeriu Argăseală

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum continuă să ne țină în case pandemia de COVID, deși ea s-a terminat. Studiile spun că stăm afară cu o oră mai puțin decât înainte

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

„Viitoarele pandemii vor apărea mai des și vor ucide mai mulţi oameni decât COVID-19”. Mesajul experților reuniți la COP16 

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri