Live

Olaf Scholz: „Viziunea foarte imperialistă” a Rusiei este „extrem de ameninţătoare”

Data publicării:
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei. Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz a acuzat Rusia că a atacat Ucraina „dintr-o viziune foarte imperialistă” asupra lumii şi că scopul Rusiei a fost de a captura teritorii prin intermediul războiului.

„Nu putem şi nu vom accepta acest lucru”, le-a spus Scholz participanţilor la o reuniune găzduită la Dusseldorf de grupul parlamentar al landului Renania de Nord-Westfalia, relatează dpa, citată de Agerpres.

„Aceasta este într-adevăr o situaţie serioasă şi foarte, foarte, foarte ameninţătoare”, a spus Scholz, adăugând că lumea liberă, care a făcut front comun, are dreptate să impună rapid sancţiuni eficiente împotriva Rusiei.

Scholz a adăugat că preşedintele rus Vladimir Putin nu a anticipat că ucrainenii vor să aibă propria lor naţiune şi că şeful de la Kremlin şi armata sa se vor confrunta cu rezistenţa ucraineană.

„Inclusiv ucrainenii rusofoni se opun acestei invazii”, a subliniat Scholz.

Cancelarul german a amintit că a vorbit de multe ori cu Putin şi că ştie că acesta este un politician care se concentrează pe geopolitică. Scholz a calificat drept greşită această abordare, avertizând că accentul pe frontierele istorice ar duce la război în Europa.

Succesele de securitate din ultimele decenii includ integritatea şi inviolabilitatea frontierelor europene, a remarcat Scholz, adăugând că acestea au fost confirmate inclusiv prin decizii comune cu Rusia. Cancelarul german a făcut apel la o refacere a consensului conform căruia graniţele nu mai trebuie mutate.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moscova își pune speranțele în administrația Trump pentru „un acord de pace în Ucraina”

Un mercenar britanic care lupta pentru Ucraina a fost capturat de ruși în Kursk

Atac ucrainean asupra regiunii Kursk. Apărarea rusă susține că a doborât mai multe rachete și drone

Amiral american: Exportul de tehnologie militară dinspre Rusia către China ar putea schimba echilibrul de putere în războiul submarin

Partenerii noștri